Și-a condus soția către moarte: Polițiștii au stabilit CAUZA cumplitului accident de duminică

Accidentul rutier s-a produs duminică seara, puțin după ora 19:00.

 

În mașină se aflau două persoane din județul Botoșani, femeia de 66 de ani și soțul ei, de 68 de ani. Cei doi se deplasau cu autoturismul pe D.N. 15 C.

 

În afara localității Boroaia, din județul Suceava, botoșăneanul aflat la volan nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac, aflat pe partea dreaptă a drumului având în vedere direcția sa de mers.

 

 

Femeia a murit pe loc

 

În urma accidentului a rezultat decesul femeii de 66 ani, din judeţul Botoșani, pasageră pe scaunul din dreapta față al autoturismului, fapt constatat de personalul medical sosit la fața locului.

 

De asemenea, potrivit IPJ Suceava, a rezultat și rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.     

 

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store