Alcoolul la volan a făcut încă două victime în această dimineață.
Accidentul de circulaţie, soldat cu două victime, s-a produs dimineaţă în localitatea Gorbăneşti, judeţul Botoşani.
Într-o curbă la stânga, şoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, a pierdut controlul volanului, maşina ciocnindu-se de un cap de pod.
În urma impactului, atât şoferul, cât şi bunicul său, în vârstă de 85 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta, au fost proiectaţi în decor.
Imediat, spre locul accidentului s-au îndreptat un echipaj S.A.J, unul de la S.M.U.R.D., precum și de la Poliţia Rutieră.
Pus să sufle în etilotest, şoferului i-a ieşit o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Atât el, cât şi bunicul său au fost duşi la spital, bătrânul prezentând multiple fracturi.
Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: