Huncă se laudă că instituția pe care o conduce a primit un premiu de excelență la Marriott

Potrivit unui comunicat de presă trimis de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani ieri, 30 septembrie 2014, a avut loc la JW Marriott Grand Hotel din București, cea de-a doua ediție a Galei Premiilor ”Edumanager.ro”, acolo unde instituția botoșăneană a primit un premiu de... excelență.

 

Gala a reunit reprezentanți ai instituțiilor de educație, rectori și prorectori ai unităților de învățământ superior public si privat, manageri ai colegiilor și liceelor din țară, profesori și asociații studențești. Evenimentul, la care a participat și ministrul educației, Remus Pricopie, a promovat și a premiat rezultatele deosebite înregistrate în mediile de învățământ universitar și preuniversitar, precum și proiectele inspectoratelor școlare județene.
Din cele cinci premii acordate, la nivel național, reprezentanților mediului preuniversitar, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a obținut Premiul de Excelență pentru proiecte de formare a cadrelor didactice cu impact asupra dimensiunii pedagogice și a dezvoltării capacității instituționale.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
ACUM: Gala Excelenței în Educație, defilare PSD-istă cu ceva trădători și discurs în limbaj de lemn – GALERIE FOTO