Humelnicu : “Sperăm să revenim în top”

 

Obiectivul declarat al noului preşedinte al organizaţiei municipale a PDL este revenirea acesteia pe locul I în rândul filialelor de partid din Botoşani. Acesta a fost pierdut după scrutinul prezidenţial din 2009.
“E un nou început pentru organizaţia municipală a partidului, mi-am propus să readucem organizaţia acolo unde a fost în clasamentul tuturor celorlalte organizaţii politice, adică pe locul I. E adevărat, la alegerile prezidenţiale am ocupat locul 3. Sperăm să revenim în top”,
a afirmat Daniel Humelnicu la puţine minute după ce s-au făcut publice rezultatele alegerilor interne. Senatorul a candidat singur şi a adunat 178 de voturi din 184 posibile. În discursul său a subliniat că face un pas înapoi renunţând la funcţiile de la judeţ pentru cea de la municipiu.