Senatorul PD-L, Daniel Humelnicu a afirmat în cursul zilei de vineri, 19 martie 2010 că va fi de acord în demersurile făcute de autorităţi în vederea arestării preventive a senatorului PSD Cătălin Voicu, care ar fi încălcat legea în mod defectuos. Situaţia politicianului social democrat a fost adusă în atenţia Senatului în cursul zilei de joi, cînd la Comisia Juridică au fost deschise 11 volume trimise de DNA către Senat, în vederea obţinerii unui aviz pentru arestarea senatorului.”De la bun început vreau să vă spun că senatorii PD-L vor vota în favoarea acestui aviz, considerînd că pînă la urmă justiţia trebuie să îşi administreze singură aceste treburi pentru că, nu cred că e normal ca, senatorii sau deputaţii să intervină într-un act de justiţie. Aşa cum asupra oricărui cetăţean al României pot fi luate măsuri procedurale sigur că, aceste măsuri pot fi luate fără nici un fel de problemă şi asupra parlamentarilor”, a declarat Daniel Humelnicu, senator PD-L.
Totodată, parlamentarul de Botoşani a mai afirmat că, astfel s-a văzut adevărata faţă a PSD, care are în componenţă politicieni corupţi.„Am văzut adevărata faţă a PSD-ului, pentru că am văzut nume foarte cunoscute care l-au susţinut pe dl. Geoană în campanie în toamna anului trecut, am găsit din nou numele domnului Vanghelie, Oprişan, a fraţilor Mazăre, nume care dacă ar fi ajuns la conducerea României ar fi făcut foarte mult rău acestei ţări. Cred că acum am văzut faţa adevărată a PSD-ului-bani, corupţie, politicieni, cătuşe. Asta este faţa PSD-ului”, a mai declarat Daniel Humelnicu.