Democrat-liberalul Daniel Humelnicu nu ia în calcul o candidatură la preşedinţia Senatului. Postul vacantat prin îndepărtarea lui Mircea Geoană este disputat de PDL şi UDMR, iar parlamentarul de la Botoşani susţine că nu este interesat de ocuparea acestei poziţii.
„Prea scurt timpul”, a explicat demnitarul PDL, care însă nu a exclus o asemenea aspiraţie în cazul în care va candida din nou anul viitor pentru Parlament şi va reuşi să câştige un al doilea mandat. Potrivit acestuia, vacantarea celei de a doua funcţii din statul român şi blocarea lucrărilor Senatului sunt rezultatele ambiţiilor copilăreşti ale copreşedinţilor USL. „Este clar din avion că cei doi lideri, mă refer la Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu-și doresc decât propriile interese personale în fruntea acestei structuri politice, unul se vrea prim-ministru, celălalt se vrea preşedinte, atât. Restul nu mai contează nici pentru partide şi nici pentru români decât strict ambiţia personală a celor doi oameni”, a afirmat Daniel Humelnicu. Agenţia de ştiri Mediafax a relatat luni dimineaţă că PDL şi UDMR nu s-au înţeles încă în privinţa formaţiunii căreia îi va reveni postul, Uniunea solicitând o funcţie de ministru pentru a spriji candidatul PDL la conducerea Senatului. (S.B.)