Humelnicu dă de pământ cu sondajul PSD : Tupeul şi banii lui tata nu sunt de ajuns

 

Preşedintele organizaţiei municipale a PDL a desfiinţat sondajul de opinie lansat de PSD prin care Ovidiu Portariuc ar fi cotat cu 42% din opţiunile botoşănenilor. Acesta a utilizat termeni duri, precum „pocnitoare”, „tupeu”, „discotecă” şi… „banii lui tata”.
“Nu am ce să comentez la această pocnitoare. Să fim serioşi, în primul rând, cea mai ordinară manipulare a opiniei publice se face prin sondajele de opinie. Asta o ştie toată lumea! Aţi văzut că PDL Botoşani refuză să mai dea publicităţii orice fel de date din sondajele de opinie, tocmai din respect pentru inteligenţa alegătorilor noştri. Aşa am putea si noi să spunem că Portariuc are, de fapt, 6% şi notorietate şi cota de încredere şi am fi mai aproape de adevăr. Şi acest tânăr candidat o ştie foarte bine”, a declarat Daniel Humelnicu.Acesta este dezamăgit de modul în care PSD a început campania electorală în municipiu şi de performanţele strategice ale opoziţiei. “Care bătălie electorală? Mi-e teamă că PSD, dar şi PNL, se vor deda la cele mai josnice moduri de a face campanie. Se vor victimiza, îşi vor da foc la propriile bannere, vor spune că au peste 100% voturi la alegeri… Vor spune orice, numai să smulgă un vot, două de la botoşăneni. PSD nu are nici un proiect politic. Nimic cu care sa spună că vor face viaţa botoşănenilor mai bună sau oraşul mai frumos”, a mai spus senatorul PDL.
„A ajuns consilier local pe uşa din spate”
Acesta l-a atacat direct pe candidatul USL la Primăria Botoşani. “Tânărul Portariuc probabil că se visează parlamentar şi vrea să îşi facă o mică campanie la alegerile locale. PSD are o mare lipsă de oameni de calitate de a ajuns să scoată tineri din discotecă şi să îi facă politicieni. Portariuc a sărit etape serioase din întregul parcurs de maturizare politică. A ajuns consilier local pe uşa din spate şi s-a făcut de râs de fiecare dată când a deschis gura. Poate are viitor în politică, dar cu siguranţă mai are de crescut. Tupeul şi banii lui tata nu sunt de ajuns!”, a concluzionat Daniel Humelnicu.
VEZI SONDAJUL CARE A PROVOCAT REACŢIA DURĂ A SENATORULUI:
 Sondaj USL : Portariuc la 7% de Flutur - CLASAMENTUL CANDIDAŢILOR