Humelnicu : Candidatul nostru probabil nici în ţară nu mai are voie să stea

 

Democrat-liberalii botoşăneni resping orice acuzaţie privind ilegalitatea dosarului de candidatură a reprezentatului PDL în alegerile pentru Primăria Corni.
„Probabil că nici să stea în ţară nu mai are voie”, a fost prima reacţie a senatorului Daniel Humelnicu la auzul veştii contestaţiei depuse de social-democraţi. Preşedintele interimar al PDL Botoşani nu are nici cea mică urmă de îndoială referitoare la legalitatea înscrierii lui Dorel Dorneanu în cursa electorală. „E o tehnică de campanie, cu timpul au mai învăţat şi ei cîte ceva. Candidatura d-lui Dorneanu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege. Dacă nu erau îndeplinite dosarul d-lui nu era acceptat de Biroul Eelectoral şi de Judecătorie”, ne-a declarat liderul democrat-liberal. Conform legii, Judecătoria Botoşani este cea care trebuie ca în termen de 24 de ore de la primirea sesizării să hotărască dacă aceasta este sau nu întemeiată. Scrutinul pentru funcţia de primar al comunei Corni va avea loc pe 13 februarie, iar campania electorală începe oficial pe 29 ianuarie.