HSR-ul parchează şi circulă pe legea lui

 

Legea pare să aibă totdeauna o portiţă în cazul maşinilor ce aparţin firmei de ridicat automobile Hi Speed Recovery. Cel puţin una dintre acestea stă ore întregi chiar lîngă semnul "oprirea interzisă", dar cică nu încalcă legea. Un viceprimar spune că nu şi-a plătit taxă de liberă trecere, dar firma nu are nici o problemă. În plus, ocupă un spaţiu public în buricul tîrgului o mulţime de ore pe zi, dar nu-i faci nimeni nimic.  

Nu au plătit, dar totuşi au plătit taxa de liberă trecere

Şi asta în condiţiile în care, chiar săptămîna trecută, viceprimarul Florin Ghiorghiţă a afirmat că au fost sancţionaţi aproximativ 20 de proprietari de vehicule depistaţi fără taxă de liberă trecere, în urma unor controale iniţiate de municipalitate în colaborare cu Poliţia Rutieră. Amenzile nu au fost aplicate însă şi HSR, deşi maşinile acesteia circulă zi de zi prin oraş pentru a ridica maşinile ... parcate neregulamentar. În decursul anului precedent, cei de la HSR au plătit taxa de liberă trecere pentru tot anul, în 2010 urmează să facă acest lucru în perioada imediat următoare”, a declarat Cătălin Alexa, viceprimar municipiul Botoşani. De cealaltă parte însă, administratorul firmei de ridicat maşini susţine că edilul vorbeşte în necunoştinţă de cauză, întrucît în cazul vehiculelor HSR, modul de plată a taxei de liberă trecere este diferit. ”Maşinile pe care le folosim noi sunt maşini de intervenţie nu pentru transport de persoane, iar noi facem plăţile prin ordine de plată scadente. El poate a verificat dacă plăţile au fost făcute efectiv şi de asta a făcut aceste afirmaţii”, a declarat Iulian Juncănaru, administrator Hi Speed Recovery.

HSR parchează legal lîngă "Oprirea interzisă"

Mai mult, cele unu-două vehicule ale firmei de ridicat maşini obişnuiesc să „stea la pîndă” zilnic, în faţa Bibliotecii Mihai Eminescu, exact în zona de restricţie semnalată cu indicatorul „Oprirea Interzisă”, în ciuda faptului că în cazul altor vehicule se ia imediat măsura ridicării atunci cînd parchează lîngă astfel de indicatoare. Lucru care s-a întîmplat de altfel şi în cursul zilei de miercuri, 17 martie, cînd una din maşinile HSR stătea chiar înaintea indicatorului cu această restricţie, părăsind locaţia la apariţia jurnaliştilor care au fotografiat vehiculul firmei. O sumedenie de botoşăneni văd asta zi de zi, dar nimeni nu se oboseşte să ia o măsură împotriva HSR. Totuşi, chiar şi în această situaţie, administratorul firmei are o explicaţie.

Acolo nu este zonă de restricţie, deci este interzis de la ieşirea din Peco pînă la semn, apoi este zonă permisibilă de parcare între primul semn şi al doilea, iar de la al doilea semn pînă la strada care intră la Nord Proiect este interzis şi apoi de la acea stradă pînă la cea de-al treilea semn este permisibilă parcarea”, a mai afirmat Iulian Juncănaru. Chiar dacă ar fi aşa, unde să mai parcheze şoferii cînd locul este mai mereu ocupat de maşinile HSR.

"Aţi vrea ca maşinile noastre să zboare prin oraş?"

Iulian JuncanaruŞi ca tacîmul să fie complet, există o Hotărîre de Consiliu Local prin care se prevede clar că, parcarea vehiculelor cu o masă mai mare de 3,5 tone pe străzile municipiului este interzisă. Lucru confirmat şi de viceprimarul Cătălin Alexa. „Într-adevăr în HCL la articolul 14, alineatul 7 este prevăzut că se interzice parcarea maşinilor cu o masă mai mare de 3,5 tone în alte zone decît cele private”, a declarat Cătălin Alexa. Aspect care din nou îi scoate din ecuaţie pe cei de la HSR. „Noi ne ocupăm de activitatea pentru care am semnat un acord cu Primăria Botoşani. Cum aţi vrea, ca maşinile noastre să zboare prin oraş, iar dacă se staţionează în locul respectiv, atîta timp cît şoferul este în maşină, aceasta nu se mai cheamă parcare în opinia mea”, a concluzionat Iulian Juncănaru (foto dreapta).

Gabriela ERDIC