HSR la pătrat, ridică două maşini în acelaşi timp - VIDEO

 

S-a întîmplat într-o sîmbătă de luna trecută. Filmuleţul ne-a fost trimis de un cititor care locuieşte la un bloc de lîngă Piaţa Centrală a municipiului Botoşani. În mijlocul unui cvartal de blocuri se află cîteva containere de gunoi, loc în care unii oamenii care vin la cumpărături îşi lasă maşinile.
Aşa au procedat pe 12 septembrie şi doi conducători auto, care, după cum se poate vedea şi în imagini, nu aveau nici un loc de parcare disponibil şi s-au văzut nevoiţi să îşi lase automobilele lîngă ghene. Potrivit cititorului, zona a fost inspectată mai întîi de un VW roşu despre care s-ar cunoaşte că face „patrulare” pentru Hi Speed Recovery. În foarte puţine minute, la faţa locului au ajuns un poliţist comunitar şi nu una, ci două maşini de la HSR care şi-au făcut treaba într-un timp record. Aşa cum puteţi citi la Ancheta Săptămînii, numărul locurilor de parcare este de vreo patru ori mai mic decît cel al maşinilor din Botoşani, astfel încît, vor nu vor, asemenea şi celor doi şoferi din acest film, unii botoşăneni sunt obligaţi practic, indirect, să încalce legea şi să alimenteze conturile Hi Speed Recovery.