HSR ia pe şest mai mulţi bani de la Primărie

 

Municipalitatea a mărit cota de bani ce revine firmei Hi Speed Recovery pentru administrarea parcărilor în care parcomatele au fost montate de Primărie. Conform contractului iniţial dintre cele două părţi societăţii, îi reveneau 15% din încasări.

HSR

Reprezentanţii acesteia au întocmit însă un soi de referat prin care explică faptul că s-au mărit preţurile la materialele consumabile pentru funcţionarea parcomatelor, precum bateriile solare şi rolele de hîrtie şi, ca atare, este necesară creşterea procentului ce ar trebui să i se acorde pentru administrarea parcărilor în cauză. Fără să se convoace Consiliul Local, şefii Primăriei Botoşani au acceptat solicitarea celor de la HSR şi au decis majorarea cotei ce le revin pînă la 25%. Practic, acest lucru s-ar fi făcut printr-un act adiţional la contract.

„Asta chiar este o surpriză"

Unii consilierii locali, cei care au aprobat contractul iniţial dintre municipalitate şi HSR, au rămas „interzişi” cînd au auzit ce s-a întîmplat. R.EramEi au aflat de la reporterul Botoşăneanul.ro despre cele întîmplate. „Asta chiar este o surpriză. Personal nu ştiam”, ne-a spus consilierul PSD Simion Drelciuc. Nici Romulus Eram (foto) de la PNL, unul dintre cei mai critici aleşi la adresa HSR, nu ştia despre modificarea intervenită. „Nu ştiu exact ce prevede contractul, dacă este de competenţa Consiliului Local sau a executivului Primăriei, dar probabil că s-a ajuns la concluzia că nu trebuie să treacă prin Consiliul Local”, ne-a declarat Romulus Eram. După ce s-a interesat, acesta ne-a spus că ar fi existat o negociere între Primăria Botoşani şi HSR şi că activitatea de administrare ca parcărilor ar fi fost considerată asemănătoare celei de întreţinere a semafoarelor şi, ca atare, s-ar fi concluzionat că nu este atributul Consiliului Local să majoreze cota de bani ce revine HSR. Potrivit aleşilor locali parcările cu plată reprezintă o afacere de cîteva miliarde bune de lei vechi.

Miercuri, primarul Cătălin Flutur, care la începutul lunii anunţase intenţia de suspendare a contractului cu HSR pentru o perioadă de şase-şapte a luni, a afirmat că problema este încă în analiză, senzaţia fiind însă că, parcă, începe să dea înapoi în această privinţă. El nu a menţionat însă ceva despre modificarea amintitului procent.