Hristos a Înviat! Iar catedrala în construcție de 28 de ani s-a umplut de Lumină – VIDEO

”Veniți de primiți lumină!” s-a auzit cu puține minute înainte de miezul nopții în Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar lăcașul de cult, cufundat anterior în întuneric, a început să capete viață.  

 

”Hristos a Înviat!” și un val de lumină s-a revărsat

 

 

Un val de lumină a cuprins interiorul bisericii și încet-încet a început să se reverse. A cuprins curtea în care sute și sute de oameni și-au așteptat cu răbdare rândul să își aprindă lumânările.  

 

Preoții Daniel Baciu și Daniel Dascălu au ieșit și ei afară, au citit din Sfânta Evanghelie momentele din urmă cu două milenii care au marcat istoria lumii și apoi au vestit ”Hristos a Înviat!” iar din piepturile credincioșilor s-a răspuns cu bucurie: ”Adevărat a Înviat!”

 

Părinții au intrat în biserică și enoriașii, în bună parte, s-au îndreptat spre porți, lumina sfântă prelungindu-se dincolo de gardurile catedralei.

 

Acolo s-au contopit cu alte valuri transformând străzile și mai ales trotuarele Botoșanilor în uriașe căi de lumină.

 


Parohie înființată în urmă cu trei decenii

 

 

Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel a fost înființată în 1995, iar proiectul catedralei a fost aprobat un an mai târziu de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, de Comisia de Avizare a Lăcașurilor de Cult a Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului din București și de Secretariatul de Stat pentru Culte.

 

Pe terenul aflat la intersecția a patru străzi – Calea Națională, bulevardul Mihai Emienscu, Sucevei și Gării – construcția a început în 1997 și nu s-a finalizat nici până astăzi.

 

Lăcașul de cult a cuprins însă contur de la o zi la alta. Se slujește la demisol, iar la final va avea și parter, etaj 1, etaj 2 (cafas), etaj 3 și etaj 4 (gardene și clopotniță), având înălțimea totală – calculată de la nivelul parterului – deasupra demisolului, de 30,07 m.

 

Astfel va deveni cel mai impunător lăcaș de cult din municipiul Botoșani.

 

În planul bisericii s-a optat pentru forma de cruce (greacă) ce înglobează jertfa lui Hristos și mântuirea creștină, pătrunderea în biserică însemnând intrarea în credință, adunând credincioșii în cele patru puncte cardinale.
 

Propunerea unui preot director: Postul tehnologic - Umplerea unui timp care se risipește în viața mea – VIDEO