La final de săptămână, jandarmii botoșăneni, împreună cu partenerii instituționali vor asigura ordinea publica la câteva evenimente organizate în județ.
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice și religioase prilejuite de desfășurarea Săptămânii Culturii la Vorona.
Festivalul concurs de muzică populară pentru copii și tineri „Moștenire din Bătrâni", hramul mănăstirii Vorona, Serbările Pădurii și hramul mănăstirii Sihăstria Voronei sunt tot atâtea evenimente publice cu participare numeroasă la care jandarmii, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, vor lua măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea incendiilor, conform competențelor instituționale.
De asemenea, jandarmii, împreună cu partenerii instituționali, vor fi prezenți la Zilele comunelor Leorda, Coțușca, Hilișeu Cloșca și Sânta Mare, unde vor acționa pentru desfășurarea acestora în condiții de siguranță pentru participanți.
Nu în ultimul rând, efectivele de jandarmerie vor asigura ordinea și siguranța publică la meciul de fotbal din Liga a III-a dintre echipele Rapid Brodoc și ACS Șoimii Gura Humorului, disputat sâmbătă pe Stadionul municipal Dorohoi, începând cu ora 15:00.
În afara acestor misiuni, jandarmii vor acționa împreună cu polițiștii botoșăneni pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională în mediul urban și rural, a traficului și consumului ilegal de substanțe psihoactive și vor interveni la apelurile făcute de cetățeni prin numărul unic de urgență 112.
Jandarmii recomandă participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct atunci când sesizează producerea unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur.