Hram la o importantă mănăstire din Botoșani – PROCESIUNE de Ziua icoanei

Se spune că în fața acestei Icoane s-a rugat stăruitor, pentru a zămisli un prunc, mama lui George Enescu (Maria Enescu), fiica preotului Cosmovici.

 

Creștinii cinstesc pe 23 septembrie Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, însă la Mănăstirea Gorovei sărbătoarea mai poartă un nume: Ziua Icoanei.

 

Așadar vineri, 23 septembrie 2022, Mănăstirea Gorovei își serbează hramul Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul.

 

 Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de către un sobor de preoți și diaconi. La sfârșitul slujbei se vor citi rugăciuni de dezlegare a tuturor păcatelor.

 

 

Programul slujbelor:

 

-Joi, 22 septembrie, ora 17:00 - Slujba privegherii în cinstea Zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.

 

-Vineri, 23 septembrie, ora 07:30 - Imnul Acatist al Sfântului Ioan Botezătorul și slujba Ceasurilor.

 

Începând cu ora 09:00 - Slujba Sfintei Liturghii, Cuvânt de învățătură și Rugăciuni de dezlegare.

Ora 11.00 – Acatistul Sfintei Icoane și Procesiunea în jurul mănăstirii

Ora 21.00 – Taina Sfântului Maslu

 

 

Hramul de toamnă al Mănăstirii Gorovei

 

Icoana de la Mănăstirea Gorovei este păstrată la mare cinste și atrage an de an mii de credincioși.

 

Legenda spune că, în urmă cu aproape trei secole, călugării de la Mănăstirea Dragomirna se osteneau să facă un adăpost pentru albine. Pentru că de zile în șir auzeau lângă un stejar troparul Sfântului Ioan Botezătorul, într-o zi au prins a săpa la rădăcină. Acolo au găsit icoana Sfântului.

 

Icoana este piatra de temelie a acestui sfânt aşezământ. Prin descoperirea minunată a acestui sfânt odor, s-a luat iniţiativa zidirii în poiana de la Gorovei a unui prim sfânt locaş de închinare. În fiecare an, de ziua icoanei, se adună mulţi credincioşi împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi.