Hoțul din Primărie de negăsit de ȘASE luni de zile, o femeie ar putea avea răspunsurile

Aparent un caz facil de rezolvat, furtul din Primăria Botoșani din octombrie anul trecut, pare să le dea totuși de furcă polițiștilor din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

 

Au trecut șase luni de zile de când o angajată a Consiliului Local a reclamat faptul că geanta i-a dispărut dintr-un sertar, din biroul de la etajul 1 al sediului central al Primăriei.

 

Funcționara a rămas fără o sumă de bani, acte, carduri bancare, chei de la locuință și alte lucruri ce pot încăpea într-o geantă de mână.

 

Cazul părea simplu deoarece persoana care a luat geanta a încercat să scoată banii de pe un card de la un bancomat din Grivița. Ori, este un fapt cunoscut că toate ATM-urile sunt dotate cu camere video care stochează imaginile celor care le accesează.

 

Tocmai aici s-au împotmolit anchetatorii de la Botoșani, birocrația din România punând serios umărul la prelungirea cercetărilor.

 

Surse din anchetă susțin că banca a răspuns în decurs de câteva luni pentru punerea la dispoziție a imaginilor de la bancomat iar când a făcut-o, polițiștii nu ar fi putut accesa fișierul care era într-un format care nu permitea deschiderea lui.

 

Operațiunea repetată a scos probabil la iveală informații vitale pentru identificarea persoanei care a furat geanta din Primărie.

 

„Cazul este în continuare în cercetare sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. S-a format un cerc de suspecți și se efectuează activități pentru identificarea autorului”,

Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

Neoficial se pare că autorul, în cazul în care a fost un bărbat și-a luat măsuri extreme de precauție. Ar fi ademenit o femeie să încerce să scoată banii de pe card cu promisiunea că la final ar fi primit o parte din bani.

 

Din imagini s-ar observa cum femeia, care nu știe să folosească bancomatul, cere indicații de la o persoană străină. A încercat de trei ori, în primă fază încercând suma de 300 de lei, ulterior 400 iar în final a încercat operațiunea interogare sold, însă cardul era gol.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store