Hoţ ingenios arestat şi cercetat penal

 

În ziua de 21 mai 2010, în jurul orei 13.30 poliţiştii din comuna Albeşti au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112 de către V. Mihai Gabriel de 19 ani din comuna Hilişeu Horia, judeţul Botoşani cu privire la faptul că, în timp ce se afla în satul Tudor Vladimirescu, comuna Albeşti, împreună cu M. Onorel Crin de 32 ani din comuna Frătăuţii Noi, judeţul Suceava, au fost agresaţi de către M. Daniel de 35 ani din satul Tudor Vladimirescu. Primele cercetări efectuate de către poliţişti au stabilit faptul că în cursul zilei de 21.05.2010, V. Mihai Gabriel împreună cu M. Onorel Crin s-au deplasat în Oborul Truşeşti cu autoutilitara Wolkswagen Tanzit, pentru a comercializa scândură. În obor s-au întâlnit cu M. Daniel, iar în urma unei înţelegeri verbale, cei trei s-au deplasat la locuinţa acestuia, unde potenţialul cumpărător urma să-şi aleagă o cantitate de scândură, preţul urmând să fie negociat ulterior. Ajungând la destinaţie, cei doi comercianţi au parcat autotutilitara în curtea locuinţei, iar în timp ce descărcau scândurile, M. Daniel a început să-i lovească, forţându-i să părăsească curtea, după care a închis porţile reţinând în interior autoutilitara şi materialul lemnos. Faţă de M. Daniel a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, acesta fiind totodată reţinut pentru 24 ore în arestul I.P.J. Botoşani.
În ziua de 22.05.2010 M. Daniel a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă, Parchetul sesizând instanţa de judecată, care a dispus arestarea preventivă a învinuitului pentru o perioadă de 29 zile.