Horror românesc şi piraţi somalezi la Cine Grand – VEZI programul săptămânii

 

Trei premiere au parte săptămâna aceasta botoşănenii la multiplexul de la Uvertura Mall Botoşani, iar una dintre acestea este o producţie românească. Este vorba de „Domnişoara Christina”, o ecranizare după nuvela fantastică scrisă de Mircea Eliade.
domnisoara christina la cine grand botosani

Potrivit Adevărul, regizorul Alexandru Maftei transpune impecabil, vizual şi muzical, teroarea prin care trec toţi cei bântuiţi de frumoasa domnişoară moartă în urmă cu 30 de ani.
Pelicula începe cu sfârşitul, arătând mizeria în care trăieşte Egor, personajul masculin principal, afundat în blestemele domnişoarei Christina: fosta casă boierească este acum o ruină, iar bărbatul, cândva pasionat de pictură şi încă obsedat de spiritul ei, încearcă în zadar să-i picteze chipul pe un perete, cu un cărbune.
„Intenţia a fost să povestim un pic mai mult despre blestemul care s-a abătut asupra lui Egor în începutul filmului şi ne-am gândit că ar fi interesant să îl vedem după mai mulţi ani de la întâmplarea cu pricina“, explică Alexandru Maftei, regizorul peliculei.
Din distribuţie fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, nimeni altul decât fiul celebrei Maia Morgenstern, care de asemenea apare în film, alături de Ioana Anastasia Anton, Anastasia Dumitrescu, Ioana Sandu, Ovidiu Ghiniţă, Ioan Andrei Ionescu. Imaginea este semnată de Radu Aldea, scenografia de Vali Ighigheanu şi Oana Marinescu, iar costumele au fost realizate de Maria Miu. Muzica a fost asigurată de Jon Wygens.
VEZI CUM POŢI MERGE GRATUIT LA FILMUL PREFERAT DE LA CINE GRAND
Celelalt două premiere sunt  "Căpitanul Phillips" şi "Jocul lui Ender".  Prima producţie îl are în rolul principal pe Tom Hanks, care interpretează rolul căpitanului Richard Phillips, a cărui navă de transport MV Maersk Alabama a fost deturnată de piraţii somalezi în anul 2009, devenind prima navă de transport americană capturată de piraţi în ultimele două secole.  "Jocul lui Ender" este un SF despre o rasă ostilă de extratereştri The Formics, care atacă Pământul.
CLICK ŞI VEZI PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII 1 – 7 NOIEMBRIE
[[banner]]