Hoț de preparate din carne prins în flagrant de polițiști

 

Sărăcia îi determină pe unii botoşăneni să apeleze la metode extrem de a face rost de hrană chiar şi cu riscul de a-şi pierde libertatea. Este şi cazul unui bărbat din municipiu care a fost prins de poliţişti în flagrant în timp ce încerca să sustragă mai multe preparate din carne dintre-un magazin situat în Griviţa.
La data de 5 februarie 2012, orele 01:20, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliției Municipiului Botoșani,  aflându-se în serviciul de patrulare pe strada Grivița, din municipiul Botoșani,  a observat că ușa de acces  a unei societăţi comerciale  este deschisă, iar în interior se află o persoană de sex masculin.
În timpul verificării obiectivului, din societate a ieșit persoana în cauză având asupra sa un sac de rafie și o sacoșă  din material plastic, în care se aflau mai multe  produse alimentare, respectiv preparate din carne. Persoana a fost identificată ca fiind A. Niculai de 38 ani, din municipiul Botoșani. Fiind întrebat de proveniența bunurilor, acesta a recunoscut că a forțat ușa de acces în unitate folosind o pereche de mănuși din imitație piele, iar din interior a sustras  preparate  din carne în valoare de 1.100 lei,  doua telefoane mobile,  care au fost  recuperate şi  predate  administratorului societății.
 Au fost întocmite acte procedurale, procedura flagrantă, față de A. Niculai  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”furt calificat”, cauza urmând a fi soluţionată procedural.