Heroină în amestec cu cofeină din Franţa traficată la Suceava de botoşăneni

 

Potrivit unui comunicat al structurilor de combatere a crimei organizate, cinci tineri sunt cercetați în acest caz, unul din municipiul Suceava şi alți patru din județul Botoșani, scrie Monitorul de Suceava.

Joi după-amiază, în jurul orei 16.30, ofițerii antidrog, sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, au surprins în flagrant, la recepţia unui hotel, un tânăr care avea asupra sa, în vederea comercializării, aproximativ 50 de grame de substanță sub formă de pulbere de culoare maronie, care prezenta suspiciuni a fi heroină.
Tânărul respectiv se numeşte Bogdan Ostrovan, are 26 de ani, este din municipiul Suceava, iar substanţa găsită asupra sa a fost trimisă la un laborator de analize şi profil al drogurilor din cadrul BCCO Iaşi, rezultatul fiind acela că era heroină în amestec cu cafeină.

Au vândut 70 de grame de heroină unui ofiţer sub acoperire

În urma mărturisirilor tânărului prins, ofiţerii antidrog au mai pus la cale un flagrant, în noapte, în jurul orei 3:00, la o benzinărie de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni.
De data aceasta au fost depistaţi alţi patru tineri, Costel Murariu, de 25 de ani, Răzvan Tucă (23 de ani), Petrică Ciucalău (21 de ani) şi Constantin Cazacu (20 de ani), toţi din oraşul Săveni, judeţul Botoşani. Respectivii, susţin sursele noastre, au vândut unui ofiţer sub acoperire aproximativ 70 de grame de heroină, pe care au procurat-o din Franţa, atât pentru consum propriu, cât şi pentru vânzare. Se pare că pe aceeași filieră a venit şi heroina care a fost găsită cu câteva ore înainte asupra tânărului din Suceava.
Ieri după-amiază, procurorii DIICOT Suceava au emis ordonanţe de reţinere pe numele a patru dintre suspecţi (Ostrovan, Murariu, Tucă şi Cazacu), urmând a fi duşi în faţa instanţelor cu propunere de arestare preventivă. „Activitățile de cercetare penală continuă, urmând a se dispune măsuri preventive în consecință, pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor făptuitorilor”, se precizează în comunicatul anchetatorilor.
CITEŞTE:
 Botoşăneni prinşi în flagrant vânzând heroină la Suceava