Haos în sănătate! Angajații de la Psihiatrie amenință că nu se vor opri: Există stresul psihic

Astăzi, 19 aprilie 2018, zeci de angajați ai Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean au ieșit în fața unității pentru a-și exprima nedreptățile cu care se confruntă.

 

Acțiunea a fost una spontană, principala nemulțumire fiind diminuarea cuantumului sporurilor.

„Nu este o acțiune sindicală, este un protest spontan, activitatea medicală este asigurată în continuare, nu suferă pacientul. Problema care ne deranjează este scăderea cuantumului sporului pentru condițiile deosebite în care lucrăm. Consiliul Județean a comunicat spitalului o sumă în care să se încadreze cu totalul sporurilor, e cu 10 miliarde mai mică decât necesarul nostru, drept urmare au fost nevoiți să reducă cuantumurile sporurilor. Categoric vom continua protestele pentru că de la 1 aprilie situația va fi mult mai tristă, ne vom confrunta cu reale ale diminuări ale veniturile salariale”,

a declarat Daniel Bulboacă, lider sindical

 

De asemenea, o asistentă și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că ei merită aceste sporuri întrucât pericolul în care lucrează este unul imens.

„Protestăm pentru că mai multe categorii de personal nu au beneficiat de mărirea salarială. Urmare a faptului că sporul pentru condiții de lucru a fost diminuat atât la medici, asistenți în această lună, a contribuit la faptul că mărirea salarială să nu fie semnificativă. Această mărire care va fi până în 2022. Ulterior luna viitoare, veniturile ar putea fi diminuate la categoriile la care nu s-au mărit salariile. Acest spor pentru condiții periculoase de muncă a fost obținut tocmai datorită condițiilor deosebite în care lucrăm. Există pericolul integrității noastre, nu mai vorbim despre stresul psihic, deci de potențialul agresiv al pacienților noștri”,

 a spus o asistentă din cadrul Secției de Psihiatrie

 

În funcție de cum vor evolua lucrurile, angajații se gândesc să continue protestele pentru a-și obține drepturile care susțin că li se cuvin.

 

download from google play download from apple store