Hantz şi vicele în luptă cu DEEE-urile : Sunt foarte multe deșeuri periculoase

La conferința de presă organizată la sediul societății Urban Serv în care s-a discutat despre campania de colectare a deșeurilor au luat parte viceprimarul Cosmin Andrei, dar și reprezentantul în teritoriu al firmei Ecotic, Florin Hantz, alături de organizatorul acestei campanii, Luminița Timofti.

 

Potrivit reprezentantului firmei Ecotic, această acțiune de colectare a deșeurilor necesită costuri destul de mari, în condițiile în care aparatura casnică, care întră în categoria de deșeuri periculoase, necesită o depozitare aparte. De asemenea, acesta a mai declarat faptul că statistica arată că de la an la se colectează din ce în ce mai multe deșeuri.
Aș vrea să adaug că acea reciclare care se face în urma procesului de colectare, să știți că acei reciclatori nu culeg doar materialele cu valoare pozivă, sunt foarte multe deșeuri periculoase care necesită costuri foarte mari pentru a fi depozitate corespunzător. Noi urmărim acest flux din momentul colectării pănă în momentul valorificării. Ne bucurăm foarte mult că Primăria ne-a dat tot sprijinul, în parteneriat cu operatorul de salubritate, Urban Serv ”, a declarat Florin Hantz, reprezentantul în teritoriu al firmei Ecotic.
[[banner]]
Viceprimarul Cosmin Andrei a salutat campania de colectare a DEEE-urilor care vine în ajutorul botoșănenilor. Acesta a mai conchis faptul că Botoșaniul își merită titlul onorific de ”Cel mai verde oraș”, datorită acestor acțiuni.
Nu pot decât să salut această campanie la nivelul județului Botoșani, campanie la care toată lumea câștigă. Noi avem acest stagiu pentru deșeurilor electrice și electrocasnice. Observ ca ați sacrificat tința la 10 kg pentru a oferi un premiu, asta denotă faptul că sunt din ce în ce mai puține deșeuri de colectat", a afirmat Cosmin Andrei.
Edilul a amintit de faptul că şi prin astfel de acţiuni Botoşani a reuşit să devină
singurul oraș din România care are suprafața verde în concordanță cu legislația europeană.
CITEȘTE:
Se întâmplă la Botoşani: Primeşte cadou pentru deşeuri