Haideți să ne așteptăm eroul!!! Pompierul care a alergat în deșert vine acasă

Încă un botoșănean ne face să ne simțim mândri că ne-am născut pe aceste meleaguri.

 

Pompierul botoşănean, Iulian Rotariu, românul despre care se vorbeşte în cel puţin 36 de limbi după rezultatul de excepţie obţinut la ultramaratorul “Gobi March”, va ajunge mâine dimineaţă acasă.
Singurul român care a participat la o astfel de competiţie extremă, subofiţerul a purtat, timp de şapte zile, steagul României pe o distanţă de 250 de km, în deşertul Gobi, înfruntând condiţiile meteo specifice celor patru anotimpuri, pentru a face cunoscută cauza copiilor cu autism din Botoşani.


Reuşita lui Iulian, locul I la categoria de vârstă 40 – 49 de ani şi locul IV la general, este cu adevărat de excepţie, având în vedere faptul că nu este sportiv de performanţă.
Să-i arătăm recunoştinţa pentru patriotismul şi efortul său printr-o întâmpinare cu flori şi aplauze, în număr cât mai mare, la Gara Botoşani, la ora 7.30.
Felicitările adresate personal ar fi singura modalitate prin care îi putem mulțumi pentru efortul şi determinarea sa.