Înainte ca Andra să urce pe scena montată în mijlocul stadionului Luceafărul din Ipotești, în fața miilor de oameni a venit o artistă din Republica Moldova.
Doina Sulac, fiica regretatului Nicolae Sulac, cântăreț celebru de muzică populară dincolo de Prut, a abordat genuri diferite la festivalul Floare Albastră organizat de Primăria și Consiliul Local Mihai Eminescu, de la pop la populară și melodii de dragoste.
”Mă bucur foarte mult că sunt cu dvs. în această seară și vă doresc o sărbătoare frumoasă. Am venit pentru voi special de la Chișinău, vă iubesc din toată inima și am pregătit cele mai frumoase melodii pentru toate florile de aici”,
Doina Sulac, interpretă din Republica Moldova.
Între pauzele dintre melodii le-a transmis oamenilor mesaje cu tentă patriotică, adresându-li-se cu ”frații noștri de peste Prut”.
Și aceasta n-a fost tot. I-a îndemnat pe spectatori să cânte și să strige cât mai tare ca ”să ne audă primarul”, pentru ca imediat să își exprime și propria simpatie: ”sus cu primarul”.
Doina Sulac are o poveste de viață aparte. A debutat pe scenă la doar patru ani, iar la 13 ani și-a lansat deja primul album. Când era încă în liceu, la numai 16 ani, s-a căsătorit cu un viorist, de care a divorțat la scurt timp. La 18 ani a devenit consilier municipal la Chișinău. Nașul său de botez este dirijorul Nicolae Botgros, conducătorul Orchestrei Lăutarii. Este absolventă a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL