Hai cu drogurile prin județ, la orașe, că la sate nu prea sunt

Consumul de droguri are loc în zonele urbane mai ales și prea puțin la sate. În mediul rural, tinerii preferă să se îmbete la discotecă, alcoolul fiind licoarea la care apelează cei care doresc altfel de distracții.

 

De aceea, în ședința Autorității de Ordine Publică de marți, 30 august 2016 la capitolul intervenții, unul dintre membri a propus ca la viitoarele întruniri ce vor avea loc în cele două municipii sau unul dintre cele cinci orașe ale județului, să fie invitați și cei de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog.

”Știm că dacă în mediul rural problema consumului de droguri este aproape inexistentă, în mediul urban chiar comerțul cu diverse stupefiante în zona școlilor este destul de activ. De asemenea, dacă abordăm astăzi problema școlii și a pregătirii din punctul de vedere al Poliției, Jandarmeriei sau Poliției Locale cred că trebuie invitat și cineva de la instituția respectivă, în cazul de față Inspectoratul Școlar care ne poate da unele detalii”
Gheorghe Vâzdoagă, consilier județean și membru ATOP

 

În altă ordine de idei, ca urmare a apelului făcut de președintele ATOP privind prezența la ședințe, consilierul județean PSD a sugerat ca:


„Atunci când cineva nu poate veni la ședință, ar trebui să-și trimită un adjunct. De la ISU astăzi trebuia să vină un adjunct având în vedere că lipsa apei este una dintre problemele cele mai importante care frământă județul”
Gheorghe Vâzdoagă, consilier județean și membru ATOP

 

Misiunea ATOP-ului, concluzionează Gheorghe Vâzdoagă este ca membrii acestei structuri să intre mai mult în contact cu oamenii pentru a se vedea actul polițienesc vis a vis de cetățeni. (G.E.)