Hagi pleacă bucuros după înfrângerea de la Botoșani: Sunt foarte mulțumit

Cele două formații, FC Botoșani – Viitorul, au respectat tradiția și au oferit un nou meci spectaculos, de această dată în șaisprezecimile de finală ale Cupei României.

 

Deși echipa sa a fost eliminată, Hagi s-a declarat foarte încântat de prestația jucătorilor săi. Campioana a mizat exclusiv pe jucători tineri în duelul de la Botoșani. Conducerea tehnică a grupării din Ovidiu a deplasat pentru această partidă un lot extrem de tânăr, cu o medie de vârstă de 20,2 ani.

 

În ciuda eșecului, Hagi a plecat mulțumit de la Botoșani. Noua generație de copii a campioanei a arătat că echipa are viitor. Trupa de la malul Mării Negre a reușit să revină de două ori și a egalat de fiecare dată prin super execuții.

"Am venit cu o echipă tânără, după cum am anunțat și înainte. Ne-am asumat acest risc. Sunt foarte mulțumit de joc. M-au surprins. Am întâlnit o echipă mai experimentată. Sunt mulțumit din toate punctele de vedere. Plec cu un gând bun de aici, chiar dacă am luat bătaie și nu îmi place să pierd. E tinerețea și s-a văzut. A venit și oboseala și am luat goluri ușoare. Au arătat că știu fotbal. Trebuie să joace pentru a căpăta experiență. Au talent și ei. Asta e munca pe care o facem. E important că avem copii. Am aliniat o formație cu o medie de 19 ani și ceva care a făcut față unei echipe de liga 1, de top 5" a declarat Hagi la finalul partidei pentru Digi Sport
 

 

Lotul Viitorului pentru meciul cu Botosani:

 

Arpad Tordai (20 ani), Alexandru Buzbuchi (24 ani), Tiberiu Căpușă (19 ani), Bogdan Țîru (23 ani), Virgil Ghiță (19 ani), Robert Hodorogea (22 ani), Răzvan Horj (21 ani), Bradley de Nooijer (20 ani), Andrei Ciobanu (19 ani), Tudor Băluță (18 ani), Kofi Twumasi (21 ani), Ionuț Vînă (22 ani), Doru Dumitrescu (19 ani), Roberto Mălăele (14 ani), Florin Cioablă (21 ani), Denis Drăguș (18 ani), Cristian Gavra (24 ani), Cristian Ene (20 ani).

 
download from google play download from apple store