Guvernul taie din banii pentru cadrele didactice de la Botoşani

 

După ce la începutul toamnei s-au tăiat circa 20 de milioane de lei din banii Consiliului Judeţean şi ai primăriilor, Guvernul mai ia şi din fondurile repartizate învăţămîntului. Culmea este că altor judeţe le cresc alocaţiile bugetare.
Sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor de la nivel local cu salariile şi sporurile în instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat vor fi diminuate de Guvern prin rectificare bugetară, tăieri de cheltuieli urmând să fie efectuate şi din bugetul de finanţare a ajutorului social. Proiectul celei de-a doua rectificări bugetare din acest an, obţinut de Mediafax, relevă că sumele totale defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivel local cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, precum şi contribuţiile aferente acestora din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat vor fi reduse cu 247,1 milioane lei, la 8,2 miliarde lei. În acelaşi timp, sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor cu ajutorul social şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei vor fi diminuate cu 5,6 milioane lei, la 725,6 milioane lei.

Nu vor fi operate diminuări de cheltuieli în judeţele Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti. Reducerile de cheltuieli vor fi însă efectuate doar în judeţele Bacău, Botoşani, Dâmboviţa, Gorj, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Tulcea, Vaslui şi municipiul Bucureşti. Proiectul de rectificare va fi aprobat luni de Guvern. Prima rectificare bugetară din acest an a fost efectuată în luna august.