Guvernul a pregătit un pachet de măsuri pentru plafonarea cheltuielilor publice până la finalul anului.
Astfel, se interzic festivaluri-concerte, se permit doar evenimente de sfârșit de an și de zile oficiale ale unităților administrative, dar și acestea pe sume plafonate, conform proiectului ordonanței de urgență, obținut de știrileprotv.ro
„În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, instituțiile și autoritățile publice locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, nu pot finanța din fonduri publice, cu excepția celor provenite din donații și sponsorizări, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice, dar fără a se limita la acestea.
Sunt exceptate de la prevederile alin.(4) cheltuielile cu evenimentele ocazionate de zilele declarate ca fiind zile oficiale ale unităților administrativ teritoriale precum și cheltuielile cu evenimentele ocazionate de sfârșitul de an. Cheltuielile cu organizarea acestor evenimente nu pot depăși media cheltuielilor lunare de aceeași natură realizate în perioada ianuarie-septembrie 2023. Eventualele cheltuieli de această natură care depășesc plafonul stabilit anterior pot fi suportate din donații și sponsorizări”
se arată în proiectul de an normativ.
Dacă primăriile sau alte autorități publice nu vor respecta prevederile OUG, în cazul în care va intra în vigoare, sunt pasibile de amenzi substanțiale.
Nerespectarea prevederilor art. I și II constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională între 2.000 și 20.000 lei dacă fapta contravențională nu a fost săvârșită în alte condiții încât potrivit legii penale să constituie infracțiune”
În plus, actul normativ creează mecanisme necesare pentru cofinanțări, pentru a nu mai fi nevoie de rectificare bugetară.
Guvernul dispune prin proiectul de OUG și măsurile necesare, astfel încât plățile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie 2023 la titlul de cheltuieli bugetare „Bunuri și servicii”, să fie cel mult la nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2023, în limita bugetului aprobat la acest titlu de cheltuieli.
v