În acest fel va fi oferit sprijinul necesar grupurilor vulnerabile.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, face apel la autorităţile locale pentru a interveni privind grupurile vulnerabile. Astfel, ministrul anunță ca autorităţile vor putea angaja specialişti în asistenţă socială, centrele sociale fiind antrenate pentru activităţi specifice pandemiei.
„Autorităţile publice locale pot contracta, dacă e vorba de o entitate care furnizează servicii, sau pot angaja, după caz, dacă sunt persoane fizice, specialişti în asistenţă socială, cu care să ofere sprijinul necesar grupurilor vulnerabile”, spune Violeta Alexandru.
Violeta Alexandru spune că serviciile de consiliere psihologică ar trebui oferite prin mijloace telefonice.
Ministrul a anunţat că centrele de servicii sociale care primesc subvenţii de la Minister, care nu îşi mai pot desfăşura activitatea, au fost antrenate, la solicitarea autorităților locale, în activităţile specifice pandemiei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: