Anunțul a fost făcut de către premierul României, Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că Guvernul va crește pragul pentru acordarea tichetelor sociale, pentru ajutoarele de încălzire, dar și pentru medicamentele compensate.
Premierul a precizat că măsura este una de natură să ajute în special pensionarii care ar fi depășit pragul existent în urma recalculării pensiilor.
„Adoptăm azi o măsură complementară recalculării pensiilor, ce asigură echitate pensionarilor care primesc tichete sociale, medicamente compensate și ajutoare pentru încălzire. Astfel, majorăm pragurile veniturilor obținute de aceștia pentru ca, și după recalculare, cei cu venituri reduse să primească în continuare ajutorul necesar”, a spus premierul României la începutul ședinței de Guvern, potrivit romaniatv.net.
„În cazul tichetelor sociale pentru alimente, creștem limita de venituri de la 2.000 la 2.210 lei. Și pentru pensionarii care beneficiază de compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor majorăm plafonul de venit de la 1.830 lei la 2020 lei pe lună. Astfel, susținem cu fiecare dintre aceste forme de sprijin peste 2 milioane de oameni, pensionari, persoane cu dizabilități și familii cu un singur părinte. Venim cu o decizie importantă și în privința ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor. Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în perioada 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025”, a anunțat Marcel Ciolacu.
(Foto: Inquam Photos)