Grozavu DAT AFARĂ de la Timișoara după ce l-a bătut Botoșaniul acasă

ACS Poli Timișoara rămâne, din nou, fără antrenor.

 

Sosit în Banat în locul lui Ionuț Popa, Leo Grozavu a fost demis, aseară, imediat după insuccesul, 0-1, cu FC Botoșani. Locul lui Grozavu va fi luat de Adrian Neaga (38 de ani), directorul sportiv al echipei, care va bifa astfel prima experiență ca antrenor pe prima scenă.

 

Cum Neaga nu are încă licență PRO, Aurel Șunda (60 de ani) va figura în acte ca "principal" al bănățenilor. Cu Grozavu pe banca tehnică, ACS Poli nu a reușit nicio victorie și este singura formație din play-out fără succes. Mai mult, bănățenii au ajuns la 15 meciuri la rând fără victorie în prima ligă.

 

De notat că Grozavu şi-a pus la zid jucătorii după eşecul de ieri, acuzându-i de lipsă de voinţă şi "vedetisme".

"E foarte greu, sunt neputincios. Nu ştiu cum să antrenez primele 10 secunde, astfel încât să nu luăm gol. Era să primim gol în secunda 7. Ne lipseşte sufletul, nu punem probleme adversarului. Degeaba ajungem în faţa porţii, dacă nu marcăm goluri. Problemele sunt la noi în vestiar.  Sunt jucători care ar trebui să aibă orgoliu, dar din păcate ăştia suntem. Lupta pentru retrogradare se dă până în ultima etapă, dar, la cum arătăm, e greu. Nu reuşim să facem nimic, nu avem suflet. Nu se vede o echipă care îşi doreşte cu adevărat, care moare pe teren pentru rezultat", a spus Leo Grozavu, la finalul meciului, citat de Digi Sport

Gruparea din Banat a ajuns la 15 partide consecutive fără victorie în Liga 1. ACS Poli e pe locul 6 în play-out, cu un punct avans faţă de Gaz Metan, echipă situată pe primul loc care retrogradează direct.

download from google play download from apple store