Grozavu are un mesaj pentru Pustai: A venit momentul să se oprească

FC Botoşani întâlneşte miercuri pe Gaz Metan Mediaș într-o partidă cu totul specială a etapei a XVIII – a. Și aceasta pentru că antrenorii celor două formaţii şi-au schimbat posturile între ei.

 

În primăvară, Leo Grozavu i-a lăsat pe medieşeni pe primul loc în Liga 2 pentru a reveni la moldoveni, acolo unde l-a înlocuit pe Cristi Pustai, cel care şi-a continuat cariera tocmai la găzari, reuşind promovarea. Cei doi tehnicieni vor fi astfel faţă în faţă.


„Tot aud ba unii, ba alţii, că sunt echipa momentului. Cred că Gaz Metan, prin ceea ce a demonstrat în această primă parte a campionatului, poate fi considerată echipa momentului. Au zece jocuri fără înfrângere, din care vreo patru sau cinci victorii, plus clasarea lor pe locul 2, spune multe despre ceea ce au reuşit ei în această parte a campionatului. Dar, în acelaşi timp, acest lucru nu poate decât să ne mobilizeze. Ş eu cunosc echipa de acolo, Cristi Pustai cunoaşte echipa de aici, îl felicit pentru ceea ce făcut, dar cred că a venit momentul să se oprească şi sper ca băieţii să înţeleagă faptul că punctul de la Bucureşti, cu Steaua, numai dacă va fi dublat de o prestaţie şi victorie cu Gaz Metan, are valoare”,


Leo Grozavu, antrenor FC Botoşani.


Pe de altă parte, echipa fanion a judeţului vine după trei meciuri în care nu a reuşit să marcheze, însă tehnicianul nu îşi face probleme în această privinţă.


„Real Madrid mai eu şi ei meciuri în care nu marchează, la Botoşani e o problemă aşa mare…? Am jucat cu CFR Cluj, cu Steaua, două terenuri străine unde foarte greu se marchează gol. Nu în ultimul rând acasă (0 – 1 cu FC Voluntari – n.r.) am avut mult ghinion, am avut şanse foarte mari de a marca. Încercăm să scăpăm de această… nici măcar nu cred că e o psihoză”,


Leo Grozavu, antrenor FC Botoşani.


Meciul începe la ora 17:30 şi se dispută pe Stadionul Municipal.