„Gripa ucigașă” face prăpăd în țară: SITUAȚIA de la Botoșani în lupta cu virusul periculos

Virusul gripal de tip A a făcut prima victimă în țară. Un bărbat de 53 de ani din Galați a murit la sfârșitul săptămânii trecute.  

 

De altfel, la nivel național au fost înregistrate până în prezent 67 de cazuri noi de gripă. Din fericire, botoșănenii s-au confruntat până acum doar cu viroze respiratorii sau pneumonii.

 

Medicul Cornel Saradan din cadrul Direcției de Sănătate Publică  (DSP) a oferit câteva sfaturi pentru ca botoșănenii să nu aibă de-a face cu acest virus periculos.

 

„Calea de transmitere a acestei boli este o cale aeriană, adică prin mici picături de salivă eliminate odată cu tusea, strănutul, saliva. Chiar și vorbind foarte aproape de o altă persoană, aceste picături de salivă pot transmite acest virus. Sunt două modalități de prevenire vaccinarea și întărirea sistemului imunitar. În primul rând să evite contactul cu persoanele bolnave, să nu mă duc la spectacolele sau în medii cu multe persoane, acolo unde deja pot întâlni persoane care sunt răcite, care transmit virusul. Să folosim o mască și există posibilitatea de a întări sistemul imunitar propriu al organismului prin alimentație”,

Cornel Saradan, medic în cadrul Direcției de Sănătate Publică

 

Potrivit medicului botoșănean, în această perioadă este recomandat ca oamenii să mănânce foarte multe fructe.

 

„Să avem multe vitamine în alimentație, vitamina C este vitamina antiinfecțioasă, deci ne putem crește imunitatea organismului prin consumul de fructe precum mere, prune, kiwi, citrice. Avem ghimbir, miere de albine, propolis și multe alte derivate din miere de albine pentru ca sistemul nostru imunitar să fie foarte competent și să reușească să distrugă virusul care eventual a pătruns în organism”,

a punctat Cornel Saradan

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store