GRIJILE unora în Consiliul Local: Fanaticii care au animale în case pârâți la Primărie 

O altă interpelare făcută în plenul municipal la ședința ordinară a vizat iubitorii de animale. Sau cei care au trecut deja la stadiul de ”fanatic”.

 

Tot Ioan Brânzei a fost consilierul care a ridicat problema botoșănenilor care au animale de casă în apartamente în număr mare. 

”Există persoane iubitoare de pisici, căței, iar unii ei au o întreagă menajerie în apartament. Greu este într-adevăr să gestionezi situația dar la unii se ajunge la disperare, în sensul că se emană miros foarte urât la etajele superioare și pe holuri, în noapte se aud lătrături și mai știu eu ce, plus având aceste animale în locuință au și mizerie în casă, că nu este o casă curată și atunci e propice pentru gândacii de bucătărie, pureci ș.a.m.d.”,
Ioan Brânzei, consilier local PSD 

S-a cerut ajutorul atât a celor de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) cât și a Poliției Locale însă situația persistă. 

”Poate se găsește o soluție cu aceste persoane, sunt multe cazuri în oraș, numai la asociația la care sunt eu, am auzit că ar fi trei apartamente de aceeași manieră”,
Ioan Brânzei, consilier local PSD 

În astfel de situații este extrem de greu de intervenit pentru că autoritățile, de orice fel, nu pot intra pe proprietatea vreunei persoane fizice, fără un mandat de la judecător.