Grigoraș a dezvăluit SECRETUL cu care a învins Botoșaniul : O victorie pe stomacul gol

FC Botoșani a pierdut cele trei puncte din întâlnirea cu Pandurii lui Petre Grigoraș, antrenorul celor din Tg. Jiu.

 

Petre Grigoraş, antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, a declarat la finalul partidei câştigate la Severin, scor 2-1, cu FC Botoşani, în etapa a 12-a din Liga I, că problemele financiare existente ar trebui să fie soluţionate cât mai repede de conducerea clubului.

”O victorie pe stomacul gol, dar sper să ne ţină de foame până săptămâna viitoare, când sperăm să se mai limpezească lucrurile. Sunt de apreciat jucătorii şi cei din staff pentru tot ceea ce fac. Am avut puţine emoţii pe final, însă cred că este o victorie meritată. Sunt bucuros că băieţii au reuşit să se concentreze până la final.

Nu ştiu ce va fi mai departe, noi încercăm să ne facem datoria ca nişte profesionişti. E bine că suntem pe loc de play-off. Sunt restanţe destul de mari, nu vedem nici măcar luminiţa de la capătul tunelului. Au fost nişte promisiuni, din păcate nici acelea nu mai sunt. Sper ca cei din conducere să rezolve măcar o parte din problemele financiare pentru că ar fi păcat ca, odată cu noul stadion, echipa să nu mai existe”, a declarat Petre Grigoraş la DigiSport.

Tehnicianul formaţiei care se află pe loc de play-off în acest moment în Liga I a dezvăluit modul în care a reuşit să-şi motiveze jucătorii înaintea partidei cu FC Botoşani.

”Cu bună dispoziţie, cu vorbă bună, cu încredere, cu respect am reuşit până acum. Nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor, îi felicit pe băieţi”, a mai spus Grigoraş.