Greva pe jumatate in invatamant

 

Si in sistemul educational greva generala anuntata pentru ziua de astazi a fost una dusa la indeplinire pe jumatate.IMG_1254 (Medium) Astfel, in tot judetul au optat pentru oprirea totala a activitatii 51 de unitati scolare cu un numar de 2.700 de membri ai ambelor sindicate din invatamant, in timp ce alte 66 cu circa 2.900 de membri au facut greva japoneza, iar 29 dintyre acestea cu un numar de 1.300 de cadre au urmat programul normal si nu au protestat in nici un fel. IMG_1096 (Medium)Noi practic astazi redeschidem conflictul de munca creat in luna mai a acestui an in urma unei intelegeri cu Executivul de a se renunta la eventuale diminuari salariale din sistem dar si a reducerii de personal, celelalte confederatii sindicale fiind solidare cu noi, ceilalti bugetari protesteaza pentru a sprijini sistemul de invatamant”, a declarat Liviu Axinte, lider Liga Sindicatelor din Invatamant. Cu toate acestea, Colegiul National A.T. Laurian, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Pedagogic, Grupul Scolar Elie Radu si Scoala nr. 8 sunt doar cateva dintre unitatile care nu au protestat in nici un fel. La Liceul de Arta “Stefan Luchian”, salile de clase au fost goale in decursul zilei de luni, un afis lipit de usa anuntand faptul ca activitatea este oprita din cauza grevei generale de o zi. “La Liceul de Arta astazi este anuntata greva generala, cadrele didactice nu participa la activitatile din orarul IMG_1259 (Medium)zilei de astazi asa incat elevii si parintii au fost anuntati ca astazi sa nu vina la scoala, se afla in scoala doar cadrele care fac parte din comitetul de greva noi am luat act de optiunea membrilor de sindicat din cele doua sindicate si ca atare suntem astazi, colegii mei sunt in greva generala”, a declarat Mihaela Livadaru, director Liceul de Arta “Stefan Luchian”. Totodata, profesorii care au optat pentru greva japoneza, in decursul zilei de 5 octombrie nu au trecut note in calatog, in urma evaluarii elevilor, ei fiind sfatuiti sa le treaca in carnetele proprii, acest lucru fiind considerat o alta forma de protest. IMG_1256 (Medium)IMG_1255 (Medium)