Greu de făcut fotbal juvenil cu elevii din ziua de azi: Cresc obezi, n-am tricouri să le dau de grași ce sunt 

”Stai și bați toată ziua mingea pe maidan” este o expresie obișnuită pentru bărbații de astăzi. Nu pentru că ar spune-o copiilor pe care îi au, ci fiindcă au auzit-o de o mulțime de ori, în anii școlii, din partea părinților lor.

 

Proiect destinat copiilor fotbaliști


Ceea ce atunci era un reproș al adulților s-a transformat în ziua de astăzi, în cele mai multe cazuri, într-o dorință a acestora. 


Atrași de computere, tablete și telefoane, copiii sunt tot mai greu de convins să facă sport. 


Iar președintele Asociației Sportive Ecologistul Botoșani, axată pe fotbalul juvenil, depune mărturie în această privință. 


Clubul pe care Petru Filip îl conduce a accesat fonduri de la Consiliul Local în cadrul programului de finanțare al ONG-urilor și s-a angajat să înscrie o echipă Under 15 în campionatul județean destinat acestei grupe de vârstă. 

 

”Asta este și ideea, să îi scoatem puțin din fața calculatorului”


Una dintre principalele probleme de care s-a lovit a fost găsirea unor băieți dispuși să practice fotbalul.  


A avut nevoie de copii născuți în anii 2008 – 2009, adică de 13 – 14 ani. Foarte greu i-a convins. Și a remarcat și obezitatea împânzită în rândul elevilor de gimnaziu. 


”Vin mulți copii în probe și după trei zile nu mai vor, aducem alții. E mult de alergat, îl sună mamă, plouă... Dacă plouă, el mai vine la antrenament? Cum să vină? Dacă se udă copilul? Sunt niște chestii dintr-astea, învățați numai cu calculatorul... Asta este și ideea, să îi scoatem puțin din fața calculatorului. Cresc obezi, să îi vedeți când vin niște copii de clasa a VII – a, a VIII – a și nu pot sta pe scaun, n-am tricouri să le dau de grași ce sunt”, 


Petru Filip, președinte AS Ecologistul Botoșani. 


În general, copiii din zonele centrale ale orașului preferă să se înscrie la FC Botoșani, așa că aria de căutare s-a extins mai spre marginile orașului, pe la școlile 2, 6, 8, 17 și chiar spre comunele din apropiere, echipa având jucători din Stăuceni și Răchiți. 

 

Când au antrenament, trebuie să meargă la pregătire pentru Matematică


Băieții antrenați de Alin Filip, Cezar Nechita și Cristian Tudose fac câte două antrenamente pe săptămână, pe terenurile de la Școala 6 și ”Unirea Tricolor”, iar jocurile oficiale le dispută la baza de la Stăuceni. 


Însă și după ce s-a reușit formarea unui lot de jucători, au apărut alte probleme. 


”Unii nu vin săptămâna aceasta și vin cealaltă. Cei din clasa a VIII – a au pregătire. Miercuri după-amiază doi au pregătire la Matematică și nu poți să-i aduci și trebuie să cauți alții. Este fluctuație de copii, dar până la urmă ne descurcăm. Uneori vin 20 – 25 și avem nevoie de 18, iar alteori vin 11-12”,


Petru Filip, președinte AS Ecologistul Botoșani. 


Astfel că pentru un meci oficial abia se adună 15-16 jucători.


În ciuda tuturor dificultăților, și cu ajutorul finanțării primite de la Consiliul Local Botoșani, clubul a reușit să înscrie echipa în campionatul județean de juniori Under 15. 


Două reprize a câte 35 de minute este un meci de Under 15, care se dispută pe terenuri de dimensiuni normale, adică similare celor de la competițiile de seniori. 


FOTO: https://www.facebook.com/ManvFatFootballCroydon/