Grenadă descoperită la munca cîmpului

 

Personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat miercuri să ridice o grenadă descoperită în grădina unui cetăţean din satul Lişmăniţa, oraşul Darabani. Muniţia, o grenadă de mână defensivă, a fost găsită de Petru Alin A. în timp ce executa lucrări agricole pe un teren arabil de pe raza localităţii. Echipa pirotehnică, condusă de cpt. Ştefan Uşurelu, a stabilit că exista pericol de explozie, întrucât grenada era în perfectă stare de funcţionare. Muniţia a fost ridicată şi transportată în condiţii de maximă siguranţă în poligonul de la Copălău , în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

Pirotehniştii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Să anunţe IJSU sau Poliţie prin telefonul de urgenţă 112, pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.