Graffiti pe peluza stadionului pentru ambasadorul SUA

 

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein va fi prezent la Botoşani în data de 28 aprilie a acestui an. Pentru această vizită care se încadrează într-o acţiune derulată de Corpul Păcii, autorităţile locale urmează să vopsească Peluza Sud a Stadionului Municipal în desene tematice prin graffiti. „Toată Peluza Sud spre bulevard, acel parapet pe care s-au apucat şi l-au mâzgălit tinerii noştri, am curăţat zilele acestea şi îl vom vopsi cu un fundal mov şi pe care tot tinerii cărora le place să facă graffiti îl vor desena, dar de această dată cu tematica Corpului Păcii, Primăria Botoşani, un mesaj pentru protecţia mediului, va fi o chestie foarte interesantă şi va schimba şi zona de acolo. Asta a fost propunerea Corpului Păcii, prin d-şoara Deborah care activează la Botoşani, iar cei de la ambasadă au trimis că este obligatoriu acest proiect şi va veni dl. ambasador acolo”, a declarat Eugen Ţurcanu, directorul SABSZA, care a mai spus că, după propriile calcule va fi cheltuită în acest sens o sumă aproximativă de 2.000 de lei pentru achiziţionarea de spray-uri speciale pentru graffiti. „Va trebui să dau acolo cu amorsă, vopsele din astea speciale, am treabă cu oamenii aceştia. Eu le pregătesc suportul şi după aia le dau la meseriaşii aceia să facă şabloane, e o chestie frumoasă”, a mai adăugat Eugen Ţurcanu.