Grădinițe din altă epocă, la Botoșani: Copiii învață în clădiri cu acoperișul găurit

Două grădinițe din județ sunt desprinse parcă din Evul Mediu cu toalete în curte și copii care se joacă printre gunoaie.

 

La nivel medieval

 

În anul promisiunilor, găsim în Botoşani două grădinițe care par să fi fost înghețate în timp, păstrând condițiile de viață și igienă la nivel medieval. Această realitate este alarmantă pentru că atât cadrele didactice cât şi cei mici sunt expuși unor condiții insalubre și periculoase în fiecare zi.

 

Toaletele în aer liber, lipsa unui hidrofor funcțional și absența unor surse de finanțare pentru reabilitare transformă parcursul educațional într-un adevărat coșmar pentru comunitatea din satul Vițcani, comuna Cîndești. Lumina pătrunde prin tavanul găurit, iar condițiile precare sunt un pericol evident pentru sănătatea copiilor, scrie observatornews.ro.

 

Elena Cobzaru, directorul şcolii din Cîndeşti

„Şcoala se ocupă doar de procesul instructiv educativ. Nu se ocupă de investiţii. Mai mult de atât nu putem face.”

 

Un mediu nesigur

 

Curtea grădiniței este un mediu nesigur pentru copii, lipsită de un gard corespunzător și plină de riscuri precum clădiri vechi în paragină sau deşeuri. Autoritățile locale cunosc foarte bine această problemă, dar soluțiile par a fi departe de a fi implementate.

 

Ştefan Coţofrec, primar Cîndeşti

„Am făcut proiect pentru eficientizare energetică. Încercăm să facem tot posibilul să le facem, dar din fonduri proprii, având comunitatea mică şi fondurile sunt puţine, din fonduri proprii nu, numai prin programe.”

 

„Ei se tem”

 

Vecinii și părinții sunt disperați. Chiar dacă autoritățile locale susțin că educația este o prioritate, faptele arată altceva. 

 

Se plânge un părinte

„Dezastru! N-au securitate şi baia. Plus de asta, merg copiii la toaletă ca pe timpuri. I-am dus şi nu vor să meargă la toaletă în curte, ei se tem”

 

Conform Ministerului Educaţiei, în România mai sunt aproape 200 de unități de învățământ cu grup sanitar în curte, dintre care majoritatea se află în judeţele Botoşani şi Vaslui.