Gireadă jr contraatacă la Ipoteşti cu dosarele şi plângerea penală pe masă

Conducătorii Primăriei Mihai Eminescu au reacţionat în urma acuzaţiilor de conflict de interese aduse de Luiza Alexandru, candidata UNPR la funcţia de primar, în legătură cu finanţarea Asociaţiei Sportive Luceafărul.

 

Progresista susţinea, prezentând declaraţii de avere şi de interese, că viceprimarul Valeriu Drobotă şi administratorul public Ionuţ Gireadă fac parte din structura amintitului club, care primeşte finanţări de la Primăria Mihai Eminescu, condusă de Aneta Gireadă.


„Funcţiile nu sunt incompatibile, nu am găsit nici un articol de lege în care să se spună că sunt incompatibile. Eu nu sunt ordonator de credite, nu am votat în Consiliu Local. Dacă d-na nu cunoaşte aceste lucruri, înseamnă că nu are ce căuta în administraţie”,


Ionuţ Gireadă, preşedinte Asociaţia Sportivă Luceafărul.


Acesta a adăugat că tot scandalul privitor la clubul din Ipoteşti a plecat de la nişte acte contabile pe care Luiza Alexandru şi alţi membri ai familiei sale ar refuza să le înapoieze. Documentele s-ar afla la aceştia întrucât fostul consilier judeţean şi local Gheorghe Epuraş, membru fondator la club, era împuternicit financiar şi se ocupa de partea contabilă. După decesul acestuia reprezentanţii „Luceafărul” au solicitat actele, iar familia nu ar fi vrut să le cedeze. Ca atare, Ionuţ Gireadă a anunţat că astăzi s-a depus o plângere penală deoarece familiile Epuraş şi Alexandru ar fi refuzat să înapoieze actele chiar şi atunci când li s-a solicitat oficial.


Viceprimarul Valeriu Drobotă a menţionat la rândul său că a fost membru fondator la o altă asociaţie sportivă decât cea actuală, care a beneficiat de finanţări de la Primăria Mihai Eminescu.


„La clubul sportiv vii cu banii de acasă. Sunt chitanţe care dovedesc că noi am adus bani”,


Ionuţ Gireadă, preşedinte Asociaţia Sportivă Luceafărul.

La rândul său, primarul Aneta Gireadă a arătat că prin acuzele aduse de Luiza Alexandru este jignit întregul corp de funcţionari al instituţiei şi chiar toţi locuitorii comunei. (S.B.)