Ghiorghiţă: Eu înţeleg nemulţumirea oamenilor şi eu sunt nemulţumit

 

Vis a vis de situaţia critică din ţară care s-a extins şi la Botoşani, viceprimarul Florin Ghiorghiţă a afirmat că este de acord cu nemulţumirile oamenilor care au ieşit în stradă în schimb condamnă actele de violenţă şi distrugere a bunurilor publice.
Edilul a catalogat acţiunea de la Botoşani ca fiind una mai palidă în comparaţie cu alte oraşe ale ţării şi şi-a exprimat dorinţa ca în rândul oamenilor din municipiu acţiunile de protest să nu degenereze asemenea celor din capitală. „Protestele de la Bucureşti dacă le înţelegem şi suntem de acord cu ele, în schimb cele de la Botoşani sunt şi foarte slab organizate şi nici nu sunt pentru o cauză care să spui da, că ar avea un efect. Pe mine m-au sunat cei de la pază, normal, m-au sunat şi m-au întrebat dacă este nevoie să convocăm Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, nu a fost nevoie pentru că la noi nu sunt violenţe, este un protest până la urmă, jandarmii trebuie să îşi facă treaba”, a declarat Florin Ghiorghiţă.
Edilul a mai declarat că, în mod normal oamenii care ies în stradă ar trebui să îşi autorizeze acţiunile mai ales că în acest fel ar putea fi ei înşişi protejaţi în cazul în care ar apărea dispute între ei sau asupra trecătorilor, iar echipajele de jandarmi i-ar putea apăra de eventuale acte de violenţă, pentru ca ei să poată protesta în linişte. „Eu din suflet sper să nu se întâmple ceea ce se întâmplă la Bucureşti, să se distrugă ceea ce s-a creat în municipiu, că în rest că de aici se transferă toată treaba către o chestie politică şi profită anumiţi indivizi de toată treaba asta, este o cu totul altă discuţie”, a mai spus Ghiorghiţă.

Nu în ultimul rând, Florin Ghiorghiţă a afirmat că înţelege pe deplin nemulţumirea oamenilor adunată în ultimii doi ani de zile de când au fost aplicate măsurile de austeritate, el la rîndul său, fiind nemulţumit. „Eu din punctul meu de vedere înţeleg nemulţumirea oamenilor şi eu sunt nemulţumit şi mulţi sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate, dar nu cred că ar trebui transformată într-o chestie politică, hai să adunăm oamenii în stradă şi hai să facem şi acte de violenţă, pentru că nu câştigă absolut nimeni. Deci chiar îi înţeleg pe oamenii care protestează civilizat, este absolut firesc, este o chestie democratică, poţi protesta cât vrei să îţi exprimi o nemulţumire dar nu distrugând şi să pui în pericol viaţa altor oameni, asta nu pot să o înţeleg”, a încheiat viceprimarul. (G.E.)
Citește și:
Băsescu înjurat ore întregi la Botoșani VIDEO&GALERIE FOTO