Ghiorghiţă are proiect anti-etnobotanice, Flutur face „mişto” de lanţul lui Rotaru

 

Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a întocmit un proiect de hotărîre de Consiliu Local privind interzicerea comercializării plantelor etnobotanice. Acesta a fost făcut public vineri de primar şi va fi dezbătut în şedinţa CL de săptămîna viitoare.

„Începînd cu data prezentei hotărîri, în municipiul Botoşani se interzice comercializarea, depozitarea, fabricarea, distribuţia, deţinerea, oferirea, transmiterea, achiziţionarea, producerea, intermedierea şi utlizarea plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, de orice fel şi indiferent de regimul juridic reglementat de legislaţia în vigoare”, se specifică la primul articol al actului normativ. Cei care nu respectă prevederea sunt pasibili de amenzi cuprinse între 2.000 şi 2.500 de lei, cu excepţia faptelor care întunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, situaţie în care vor fi sesizate organele de urmărire penală.

„Am crezut că au făcut un lanţ uman ca să apere magazinul”

Concomitent cu aplicarea sancţiunii se vor confisca şi produsele interzise. Primarul va împuternici persoane care să constate şi să aplice infracţiunile. Cătălin Flutur a arătat că s-a studiat foarte bine legislaţia înainte de promovarea proiectului pentru a nu se ajunge ca agenţii economici ce vor fi amendaţi şi eventual vor acţiona Primăria în judecată să aibă şanse reale de a obţine în instanţă cîştig de cauză. El a precizat însă că proiecul nu are nici o legătură cu cel anunţat a fi înaintat de PSD-işti. „Nu am primit de la PSD un proiect (…). Eu am crezut că au făcut un lanţ uman ca să apere magazinul”, a spus ironic edilul şef cu referire la acţiunea desfăşurată exact cu o săptămînă în urmă de Tineretul Social Democrat condus de Răzvan Rotaru în faţa „magazinului de vise” din strada Primăverii.

proiect HCL