Gheorghe Flutur: Mulți ne întreabă de ce ne unim cu PSD / Am fost un veteran al luptei cu socialiștii

Prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur susține că trebuie ”livrat” cât mai repede un guvern, pentru că ”lumea nu mai așteaptă”.

 

Flutur spune că este nevoie de o reformă administrativă, dar și de descentralizare.

 

”Trebuie să livrăm repede un guvern, pentru că lumea nu mai așteaptă. Am o obligație față de electoratul liberal. Mulți ne întreabă de ce ne unim cu PSD. Am fost un veteran al luptei cu socialiștii. Dar, având în vedere actuala criză, stai și te gândești ce pui în față. Interesul partidului, ori să faci ceva pentru țară, dincolo de ideologii. Când vorbesc de criza pandemică, trebuie să ai soluții. Trebuie să livrăm repede, pentru că lumea nu mai așteaptă. Am coborât în două benzinării și mi-a spus lumea să facem ceva odată, dar numai să facem. Nu e timpul să stau în casă și să văd cum criza se adâncește.

Avem pregătite măsuri imediate pentru pandemie, pentru factură și PNRR. Am cerut să respectăm drumul european al României. E nevoie de reformă constituțională. Reforma administrativă și descentralizare. Dacă venim la București ca să schimbăm tabla de pe un cămin cultural, e greu”,

Gheorghe Flutur, prim-vicepreședinte PNL

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store