Gheorghe Ciubotaru vrea un cartier pentru romii din Centrul Istoric, cu muzeu: Pentru ei trebuie să sacrificăm orice efortVIDEO

Candidatul PMP la Primăria Botoșani, Gheorghe Ciubotaru, a luat cuvântul la lansarea candidaților în prezența liderului național, Eugen Tomac.

 

În primul rând i-a mulțumit invitatului principal pentru vizita efectuată la Botoșani, iar lui Corneliu Popescu și Cezar Vizitiu pentru încrederea acordată în susținerea propriei candidaturi.

 

„Amândoi, acum două luni de zile m-au adus în PMP. Eu fiind un om de dreapta de 30 de ani. În 2000 am mai candidat o dată la Primărie și din 25 de candidați, am ieșit al treilea. Dar atunci m-am adresat și eu tineretului și tineretul nu a venit la vot. Așa că, rugăm data asta tineretul să vină la vot. Cei care aveau 15 ani în 2000, acum au 35, au familii, mă bazez pe electoratul de atunci care astăzi cu siguranță va vota PMP”,

Gheorghe Ciubotaru, candidat PMP la Primăria Botoșani.

 

A arătat că un primar trebuie să se ocupe în general de iluminat, salubrizare, colectare selectivă, sănătate publică, școli. 

 

Însă a spus că în Botoșani sunt lucruri care dor:Teatrul Mihai Eminescu, care stă cu schele de 30 de ani dar și Biserica Sfântul Gheorghe care stă așa de 30 de ani: „culmea că sunt ale aceluiași constructor”.

 

Mai departe, Gheorghe Ciubotaru s-a referit la Centrul Vechi, care devine mereu temă de campanie electorală dar pentru care nu s-au găsit soluții concrete pentru revigorarea mult visată.

 

„Avem un proiect, poate cel mai mare din Europa pentru a rezolva problema romilor, pentru reintegrare în comunitatea românească, în tradiție, în cultură. Putem face un cartier în Botoșani exemplu pentru toată Europa. Așa vom rezolva și problema Centrului Vechi. Acolo vom face tot ce au nevoie acești cetățeni care au dus-o greu. Au nevoie și de un muzeu al lor, să nu uităm că au trecut și ei prin Holocaust, să nu uităm că au fost robi. Pentru ei trebuie să sacrificăm orice efort, să aducem bani europeni, să facem un exemplu de conviețuire, aici în nordul Moldovei”,

Gheorghe Ciubotaru, candidat PMP la Primăria Botoșani

 

Pentru că, susține Gheorghe Ciubotaru, noi suntem vinovați de problemele oamenilor din Centrul Vechi pentru care nu am găsit soluții.

 

Candidatul PMP la Primăria Botoșani s-a arătat extrem de optimist în ceea ce privește rezultatul alegerilor locale.

 

„Vom crea cea mai mare surpriză la Botoșani și vom câștiga Primăria și Consiliul Local. Astăzi sunt convins că suntem la peste 20% pe municipiu”,

a încheiat Gheorghe Ciubotaru.

 

 

Comandat de PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ – ORG. JUD. BOTOȘANI, realizat de SC Savin Consulting Press SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200020

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store