George Miron, extaziat la plecarea către FCSB: Eu cred că am făcut un sezon fantastic

Pentru căpitanul din teren al FC Botoșani, partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe a fost ultima în echipamentul roș-alb-albaștrilor.

 

Andrei Miron pleacă fericit la FCSB după ce alături de colegii cu care a jucat ani de zile a reușit calificarea istorică în play-off.

La final, deja fostul căpitan al botoșănenilor a fost chemat la declarații.

 

„Suntem extrem de fericiți, de 3 ani ne chinuim să obținem această calificare. Sunt foarte fericit pentru ce am învățat în acești ani la acest club și vreau să felicit toți băieții, staff-ul și toată lumea care a fost alături de noi, pentru că, eu cred că am făcut un sezon fantastic”,

George Miron, fundaș

 

Jucătorul a promis că va avea aceleași evoluții bune și la FCSB, așa cum a făcut-o la Botoșani. Și că, deocamdată vestiarul care i-a fost casă mai multe sezoane, se închide pentru el.

 

”Pentru mine astăzi drumurile se despart, mă duc la FCSB, Botoșani rămâne un capitol închis deocamdată, merg la FCSB și o să joc la victorie cum am jucat cu FC Botoșani”,

George Miron, fundaș

 

Fc Botoșani a câștigat cu scorul de 1 – o partida cu Sepsi și s-a calificat matematic în play-off. Etapa viitoare va juca cu ACS Poli Iași.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store