George - Dansez pentru tine se mută cu Roxana Ionescu : Vom face Crăciunul împreună

 

Dorohoianul care a câştigat cea de-a XIII – a ediţie a show-ului televizat „Dansez pentru tine” de la ProTV se mută tocmai la partenera sa de dans. Roxana Ionescu, vedeta care l-a ajutat să obţină marele premiu de 60.000 de euro, a anunţat după emisiunea de vineri spre sâmbătă că, cel puţin până anul viitor, vor locui împreună.
Roxana Ionescu si George Boghian se muta impreuna 2
Născut într-o familie cu şapte copii din Dorohoi, având un tată violent şi bolnav, George Boghian, ca cei mai mulţi dintre fraţii lui, a ajuns în plasament. Unii dintre ei nu au rezistat acolo, au fugit, iar una dintre surori chiar şi-a pierdut viaţa, scrie Click. De azi, pentru George Boghian şi coşmarul vieţii sale s-a sfârşit. Nu mai trebuie să-şi facă griji dacă va avea sau nu un acoperiş deasupra capului. Roxana Ionescu, alias “Mama Natură”, partenera lui din concurs, îl primeşte la ea acasă. Când a intrat în competiţia visurilor de la PRO TV, parteneră i-a fost actriţa Monica Davidescu. După ce aceasta s-a accidentat grav, George a cunoscut-o pe Roxana Ionescu, alias "Mama Natură", vedeta care a preluat lupta pentru cazul său. "M-am înţeles foarte bine cu George, e frăţiorul meu, vom face Crăciunul împreună şi o perioadă va sta la mine sau la părinţii mei, pentru că nu are unde să se ducă după terminarea concursului", a mărturisit Roxana Ionescu pentru Click!
CITEŞTE ŞI:
 Dorohoianul George a câştigat Dansez pentru tine cu senzuala Mamă Natură – FOTOGALERIE
Încă de la începutul celui de-al 13-lea sezon, când nici prin gând nu-i trecea că va avea ocazia să revină în ringul visurilor, Roxana a fost foarte impresionată de cazul tânărului, crescut în orfelinat: "«Dansez pentru tine» a însemnat pentru George un punct şi un nou început. Punct la ce viaţă a avut el până acum şi un nou început pentru că în Buftea şi-a făcut foarte mulţi prieteni, o mică familie. Chiar el a spus că este pentru prima oară în viaţa lui când oamenii vorbesc cu el. Pe mine mă consideră sora lui, iar pe Cocuţa (coregrafa lor, n.r.), o mamă. A făcut el o asociere: mama ne ajută să învăţăm lucruri noi în viaţă şi uneori ne mai şi ceartă", a mai spus Roxana Ionescu.
CITEŞTE ŞI:
 Dorohoianul de la Dansez pentru Tine face pereche cu „mama natură”