Geoană laudă PSD Botoşani

 

GeoanaPreşedintele PSD Mircea Geoană a remarcat public rezultatul neaşteptat de bun pe care l-a obţinut organizaţia judeţeană Botoşani la alegerile prezidenţiale. Marţi după-amiază forurile centrale de conducere ale social-democraţilor au făcut o analiză a scorurilor electorale obţinute la scrutinul de duminică, iar şeful şi totodată candidatul formaţiunii la prezidenţiale a nominalizat două filialele judeţene. „Sînt judeţe în care am revenit spectaculos, precum Botoşani şi Neamţ”, a declarat Mircea Geoană. Acesta a fost votat la Botoşani de 41,22% dintre cei prezenţi la urne, în timp ce reprezentantul PD-L Traian Băsescu nu a adunat decît 23,84% din sufragii. Această după ce vara trecută PSD a pierdut preşedinţia Consiliului Judeţean, iar în toamnă şi-a diminuat numărul de parlamentari, de fiecare dată în favoarea democrat-liberalilor.