Gelu Graur, posibil candidat la Primăria Botoșani din partea USR (?!): Degeaba ne revoltăm pe Facebook, degeaba ridicăm pumnii către cerGALERIE FOTO

La nivel de Botoșani, când vine vorba despre ieșit în stradă, ne vine în minte cuplul Gelu Graur – Sînziana Secrieru. Nu a fost protest împotriva vreunei ordonanțe (de orice fel) la care să nu fi fost în stradă în semn de revoltă. Cei doi au fost printre botoșănenii gazați anul trecut pe 10 august 2018. Tot ei au aprins o lumânare și au plâns în față la Colectiv. Iar exemplele pot continua.

 

Gelu Graur candidat la Primărie? 

 

Gelu Graur a ajuns la concluzia că nici aceste mișcări de stradă nu mai sunt suficiente. Și ar fi timpul să se implice activ și altfel în schimbarea societății. Și probabil, numele său va apărea pe vreuna dintre listele pentru alegerile de anul viitor.

 

Gelu Graur este născut pe 26 septembrie 1979 la Botoșani din părinți muncitori. A frecventat Școala Gimnazială nr. 7 și apoi Colegiul Mihai Eminescu și Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție. Este absolvent și de studii post universitare pe criminalitate transfrontalieră.

 

 

Este fost ofițer de intervenție rapidă la Inspectoratul Județean de Jandarmi, fost ofițer judiciar la Inspectoratul de Poliție Județean, fost ofițer DIICOT la crimă organizată. A fost în Congo în urma unor examene susținute cu ONU unde a fost numit adjunct al șefului de misiune. Șef de contingent al Contingentului de Poliție din RD Congo, recrutat apoi de PriceWaterHouseCooper în cadrul Ambasadei Britanice în calitate de consultant pe probleme de drept penal.

 

Are de asemenea absolvite și cursuri de negociator în situații de conflict sau mediu infrațional, în Africa.

 

Este vorbitor fluent de două limbi străine, engleza și franceza. În prezent activează în cadrul Biroului de Executor Judecătoresc Sînziana Secrieru.

 

Este tatăl a trei fete, motociclist, iubitor de Harley Davidson, compozitor la UCMR și iubitor de pescuit.

 

 

De ce a intrat Gelu Graur în politică?

 

Nu cred că mai era altă alternativă din punctul meu de vedere, decât a încerca să fac ceva și la nivel de comunitate în care trăiesc. Degeaba ne revoltăm pe Facebook, degeaba ridicăm pumnii către cer, când știm că, din păcate sau din fericire, depinde cum privim lucrurile, prin politică se pot face și lucruri bune. Acesta cred că a fost principalul motiv și bineînțeles și partea personală, emoțională, fiind tată, fiind soț, fiind om cu serviciul în Botoșani, fiind botoșănean get beget, bineînțeles că mă gândesc acum, la vârsta asta, când mă simt un om împlinit, ar fi momentul să dau ceva și societății din care provin.

 

De ce USR?

 

Ce altă alternativă ar mai putea fi văzând cei 30 de ani din urmă? Aveam 10  ani la Revoluție, deci cred că am crescut odată cu această tranziție, suntem generația tranziției. Din păcate, vedem că și copiii noștri încep să facă parte, ca generație din această tranziție care nu se mai termină. Și cred că la ora actuală este singura alternativă viabilă la viața politică din România.

 

Mai există speranță pentru schimbarea percepției asupra oamenilor politici din România?

 

Mentalitățile și mentalitatea unui popor este cel mai greu de schimbat, așa cum bine știm. Asta cu speranța, eu cred că în momentul în care nu mai sperăm, e momentul în care să ne încuiem în casă și să lăsăm protestul pentru cei care speră. USR este un partid născut din protest și atunci bineînțeles că mergem și noi pe linia asta. USR-ul nu este perfect, este un partid al speranței, încearcă oameni tineri să facă ceva și așa cum spunea și Dan Barna, cred că avem o revoluție neterminată. L-aș completa pe președintele partidului și aș zice că, în România Revoluția a fost făcută doar în stradă și nu în capul și mentalitatea oamenilor. Încă avem mentalități învechite și sunt foarte, foarte bine exploatate de cei care au făcut politică până acum. Încercăm să venim cu această alternativă numită USR, perfectibilă, nu suntem roboței nici noi și noi greșim și noi suntem oameni, dar în același timp încercăm să facem lucrurile altfel. Ne vrem țara înapoi până la urmă. Cam ăsta este sloganul pe care l-aș zice eu, personal, Gelu Graur.

 

 

Are șanse USR să devină un partid de tradiție pe eșichierul politic din România?

 

Odată cu creșterea tinerilor, odată cu maturizarea lor, sper și îmi doresc să se maturizeze și viața politică din România. USR la ora actuală și prin rezultatul de la europarlamentare și prin succesul acțiunilor gen „Fără penali”, a arătat că este trendul care urmează a fi adoptat ca și politică de stat. Mă uit la platformele USR-ului, mă uit la proiectele care sunt în lucru pentru România și văd ceea ce ar trebui să se numească normalitate. Bineînțeles că această politică a USR-ului este perfectibilă, bineînțeles că urmează să fie particularizată la nivel de fiecare grup, de fiecare comunitate locală. Se lucrează și la Botoșani, există grupuri de lucru, dacă nu ar fi USR la Botoșani înseamnă că ne mulțumim să continuăm în ritmul și modalitatea în care s-a făcut politică timp de 30 de ani.

 

Gelu Graur este candidatul USR la Primărie pentru alegerile locale din 2020?

 

Nu vă ascund faptul că bineînțeles că au fost discuții în acest sens. Datorită faptului că USR trece printr-o transformare și mă refer la alianța politică cu PLUS-ul, suntem într-un moment în care discuțiile pe această alianță încă se poartă. Deși a fost adoptată, amendamentele sunt încă în discuții. Este un procedeu pecare dorim să-l simplificăm, de aici, felul meu de a fi rezervat în a spune că Gelu Graur este candidat la Primăria Botoșani. Pentru a face pasul acesta ar trebui să vin cu niște propuneri și niște proiecte viabile pentru Botoșani. Deocamdată așteptăm să se liniștească apele în această alianță. După care USR cu PLUS Botoșani vor propune și vor vota candidații pentru Primărie. Deocamdată aștept și vreau să văd dacă este oportună această candidatură.

 

Dar este Gelu Graur un posibil candidat la Primărie?

 

Este un posibil candidat alături de ceilalți colegi din USR.

 

Sunt și alte persoane care și-ar dori o candidatură?

 

Bineînțeles. USR-ul și PLUS-ul la ora actuală se află în plină campanie de identificare și validare a candidaților la Primărie, consilii locale, CJ.

 

Va fi un sondaj intern pentru a se vedea candidații care ar avea șanse?

 

Procedura alianței este simplă și complexă în același timp. Oamenii își depun candidatura intern, aceste candidaturi se validează de către forurile existente în cadrul alianței, după care se va face și un sondaj cu privire la oportunitatea lansării unui candidat sau inoportunitatea lansării acelui candidat. Bineînțeles că procedurile trebuie respectate, există niște statuturi, nu putem trece de ele, deși USR este singurul partid în care de la centru nimeni nu se bagă peste filialele județene și locale. Trebuie totuși urmată o procedură pentru a nu crea haos.

 

 

 

Va avea USR Botoșani liste și pentru alegerile parlamentare de anul viitor?

 

Bineînțeles, ca orice partid care se respectă trebuie urmată această cale. USR va veni cu o listă la fel care va trece prin procedurile interne, cu oameni competenți și sper eu, ca lista USR Botoșani să aduc nume curate și de oameni competenți. Pentru că avem. Avem tineri foarte, foarte ok.

 

Pentru filialele județene, la cele trei scrutine care urmează, există un targhet?

 

Nu. Există o bătălie care a început, noi sperăm ca bătălia să se ducă în proiecte viabile și nu neapărat în atacuri la persoană. De altfel, încă o dată reiterez ceea ce am spus atunci când am intrat în USR. Personal și sper ca și colegii mei să facă la fel, niciodată dar niciodată și asta este o promisiune, nu voi ataca o persoană indiferent de partidul din care face parte.

Targhetul este să punem oameni competenți în funcțiile care pică bine pentru ei. Chiar aveam o discuție în interiorul USR, dacă o persoană de la alt partid, sau pusă de alt partid este de calitate și este competentă poate că ar trebui să ne gândim să menținem oamenii competenți în funcțiile respective. Nu facem politică împotriva PSD-ului sau a PNL-ului, nu există așa ceva. Există doar criterii de competență și meritocrație.

 

Pe viitor, mai apropiat sau mai îndepărtat, putem vorbi de o alianță cu PNL?

 

La câte alianțe s-au văzut în România, stânga cu dreapta, capul cu picioarele, spatele cu fața, ș.a.m.d., nimic nu este exclus. Dar în același timp, deocamdată, privind statutul actual al USR traseismul politic la noi la USR este cvasi-interzis.