Gelozie extremă : poliţiştii au găsit în judeţ un bărbat care şi-a înjunghiat soţia

 

Bărbatul care şi-a înjunghiat, vineri, soţia pe stradă, în zona Gării Iaşi, a fost prins, duminică, de poliţiştii, în judeţul Botoşani, urmând să fie preluat de poliţiştii ieşeni. El a fost identificat de către poliţişti în comuna Coşula, judeţul Botoşani, fiind dus la Postul de Poliţie din Frumuşica, de unde urmează să fie preluat de Poliţia Iaşi.
"În această dimineaţă (n.r. - duminică dimineaţă), la Coşula, a fost depistat un bărbat în vârsta de 39 de ani, cercetat într-o cauză de către Poliţia Judeţeană Iaşi", a declarat inspector principal Daniel Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, pentru Mediafax.
O femeie a ajuns la spital, vineri, cu plăgi la gât şi la faţă , după ce a fost înjunghiată de către soţul său, incidentul având loc pe stradă, în zona Gării Iaşi.  Femeia, în vârstă de 39 de ani, locuieşte de câteva luni într-un centru de ocrotire a victimelor violenţei domestice din Iaşi, după ce a fugit de acasă, întrucât soţul său o lovea frecvent. Vineri dimineaţă, femeia a fost urmărită de către soţ, fiind înjunghiată pe stradă, în zona gării din Iaşi, în apropierea unui fast-food unde femeia este angajată. Ea a fost transportată la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, pentru a fi supusă unei intervenţii chirurgicale.
După ce a înjunghiat-o pe femeie, agresorul a fugit de la locul incidentului, fiind căutat de poliţişti. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Tiberiu Bantaş, afirma că femeia locuieşte în centrul de ocrotire a victimelor violenţei domestice din Iaşi, împreună cu copilul ei în vârstă de opt luni.
CITEŞTE ŞI:
 ŞOCANT : O fetiţă de 11 ani din Constanţa are copil cu un tânăr din Botoşani