Războiul din Ucraina, unul fratricid, cu extensie posibilă şi peste întreaga lume, a deschis o cutie a Pandorei, aflată în mintea unora în ultima vreme sub o tăcere conspirativă sau ştearsă doar de praf din când în când sub forma unor sentimente patriotice exaltate mai ales pe reţelele de socializare, nu în acţiuni ferme.
De la declararea de către URSS, în decembrie 1989, că Pactul Ribbentrop-Molotov este nul şi neavenit, unele state din fostul imperiu sovietic, care a mai funcţionat simbolic până în 1991, când Gorbaciov l-a desfiinţat, s-au desprins şi şi-au căpătat independenţa. Vezi republicile Baltice, acum în Uniunea Europeană, alte republici sudice care s-au aflat mereu într-o opoziţie faţă de modelul sovietic, dar şi, în ceea ce ne priveşte şi pe noi în mod direct, Ucraina şi R. Moldova.
În privinţa R. Moldova, chestiunea a fost elucidată dintr-o semnătură de kagebist, aflat la conducerea României atunci, care a recunoscut independenţa Moldovei dintre Prut şi Nistru, ca nou stat, nu doar faţă de fosta URSS, ci şi faţă de România, „patria mamă”, cum îi spuneau cei mai mulţi „fraţi” de dincolo. Şi aşa a rămas.
Nu a fost, însă, ca în cazul Ucrainei, când Parlamentul României, prin cele două camere, avându-i ca preşedinţi pe Alexandru Bîrlădeanu, la Camera Deputaţilor, şi pe Dan Marţian, la Senat, a emis o Declaraţie, publicată în Monitorul Oficial în data de 28 noiembrie 1991, privind Referendumul ce urma să aibă loc pe 1 decembrie 1991 în întreaga Ucraină, creionată astfel de Stalin, referendum care urma să stabilească prin voinţă populară independenţa acesteia, declaraţie din 6 puncte, prin care se adresa Parlamentului de la Kiev, într-un soi de reverenţă-avertisment.
Declaraţia a fost adoptată de Parlamentul României în data de 28 noiembrie 1991, cu unanimitate de voturi, devenind document oficial. De la început se atrăgea atenţia că referendumul va avea loc şi în teritoriile româneşti devenite parte a URSS după „anexarea abuzivă” a acestora imediat după război. Şi sunt enumerate Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei.
Se spune că „acest referendum nu poate avea valabilitate în privinţa teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta URSS, teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sunt de fapt ale României”.
Chestiune adevărată, demnă de apreciat pentru un nou început. Dar care, din păcate, a rămas la acea formă de declaraţie, fără să fie luată în seamă de Parlamentul de la Kiev, care, cu acordul Kremlinului încă gorbaciovist, deschizător de libertăţi, în urma acelui referendum a obţinut independenţa şi a devenit stat european recunoscut de toată lumea, anexându-şi chiar şi Insula Şerpilor. Iar punctul 6 al declaraţiei, neluat în seamă de guvernul României de atunci, nici de preşedintele ţării, cerea imperativ: „Parlamentul României solicită Guvernului ţării să înceapă de urgenţă negocieri cu autorităţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forţa de URSS.” Şi, evident, după referendum şi declararea independenţei Ucrainei, ca nou stat european, România a recunoscut, la rândul ei, independenţa acestuia cu toate celelalte bucăţi oferite în dar de bolşevici.
Însă, odată cutia Pandorei atinsă de astfel de idei a mai scos, prin gura lui Putin, adevăruri pe care niciodată nu le-ar fi spus, dacă nu ar fi avut în plan să atace ţara soră de la vest, orientată acum spre Occident, spre NATO. Şi se vede războiul care face victime de o parte şi de alta, în două tabare duşmane, una cu un ţar de birou şi autocrat, alta cu un preşedinte de front, care luptă pentru a-şi păstra independenţa, câştigând şi simpatia întregii lumi (cam aşa cum şi-a căpătat-o şi Ceauşescu în 1968, când URSS a invadat Cehoslovacia! – păstrând, totuşi, proporţiile).
Prin urmare, una este războiul din tranşee, de pe teren, unde sunt trimişi, de o parte, tineri neinstruiţi să mânuiască armele moderne ale distrugerii, şi întreg poporul de la 18 la 60 de ani, de partea cealaltă, aproape cu mâinile goale, aşa cum i-au aşteptat polonezii la începutul celui de Al Doilea Război Mondial pe nemţi, şi alta e războiul coordonat din biroul bine păzit al Kremlinului, ori cel din faţa calculatorului, unde atitudinile curajoase de luptă curg cu nemiluita, aşa cum curg, tot pe reţelele de socializare, adeziunile faţă de sărmanul popor ucrainean.
Cum de altfel, alta a fost atitudinea unioniştilor din 1918 din Moldova dintre Prut şi Nistru şi a celor din patria mamă faţă de cea a celora care cer acum pe Facebook unirea Moldovei cu România, că acum e momentul. Rezultatul de atunci a fost România Mare, cel de acum e o îndelungă tergiversare şi poziţie elegiac-nostalgică, din care nu poţi înţelege către cine e făcut apelul, către Kremlin, că doar, preşedinte de ţară fiind, n-o vrea să devină doar preşedinte de judeţ, vorba lui Snegur sau Dodon, ori spre Bucureşti, unde reacţia întârziată a jucătorului de golf împinge bila albă spre prăpastia neagră a istoriei.
Din păcate, acest război inutil nu va rezolva nimic din toate aceste lucruri, ci, mai curând, va înrăutăţi soarta lumii întregi, şi aşa aflată în postulate apocaliptice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: